Noile tarife de interconectare cu rețele de comunicații mobile și ”revoluţia in telcomunicaţii”

Ziarul Finaciar publica în numărul său din 31 martie 2014, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife de interconectare, un articol care avea în titlu ”revoluție în telecom”. Entuziasmul articolului se baza pe reducerea relativ mare, de la c€3,07/minut la c€0,96/minut, adică cu circa 69%, de la 1 aprilie 2014 a tarifelor de terminare a convorbirilor în rețelele mobile. Procentual este o valoare mare, cauzată de unele întârzieri în punerea pe costuri a terifelor de interconectare cu rețelele de telefonie mobilă. Aplicarea noilor tarife era un act de intrare in normalitate a României, care avea tarife de interconectare cu rețelele mobile mai mari decât media UE deși economic suntem cu mult sub media UE.

Poate declanșa și realiza această etapă în punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu rețelele mobile ”revoluția în telecom” clamată de articol?   

Trebuie spus că aceste valori pentru tarifele de interconectare cu rețelele mobile se aplica numai în relațiile dintre operatori. Adică operatorii își vor deconta traficul terminat în rețelele mobile la noul tarif de c€0,96/minut, reducându-și astfel cheltuielile. Pentru ca aceste reduceri de tarife să aibă un impact și asupra societății ar trebui să fie transferate imediat în tarifele cu care operatorii vând serviciile de telefonie mobilă utilizatorilor finali, adică minutul de convorbire terminat în altă rețea mobilă să fie mai scump doar cu circa c€1 decât minutul terminat în rețeua de origine. Câtă vreme tansferul reducerii către utilizatorul final nu se realizează, ”revoluția” se va simți doar în contul de profit și pierderi ai operatorilor de comunicații mobile.

Conform Ziarului Financiar din 14 august 2013, Orange, Vodafone, Cosmote şi RCS&RDS şi-au asumat în faţa Consiliului Concurenței obligaţia de a avea în ofertă planuri tarifare pentru toate categoriile de clienţi care să includă minute de apeluri către orice reţea. Era rezultatul unei investigații declanșată cu doi ani în urmă de către Consiului Concurenței, investigaţie ce avea în vedere un posibil abuz de poziţie dominantă al fiecărui operator în propria reţea. Cei patru operatori practicau tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora, diferenţa dintre tarifele apelurilor iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele terminate în alte reţele fiind excesivă, potrivit Consiliului Concurenței, ducând la prejudicierea utilizatorilor care vor plăti tarife mai mari şi putând astfel ”afecta mediul concurenţial prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele“. Începerea ”revoluției” este, deci, condiționată de modul cum își vor respecta operatorii de comunicații mobile angajamentele de a transfera către utilizatorii finali aceste reduceri și de modul cum va monitoriza Consiliul Concurenței respectarea acestor angajamente.

Presupunând că această reducere a tarifelor s/a transferat către utilizatorul final al serviciilor de telefonie mobile, tot nu putem spune că aveam o ”revoluție în telecom”. Tarifele de interconectare cu rețelele mobile sunt încă mari și mult mai mari decât cele pentru rețelele fixe, astfel că asistăm în continuare la subvenționarea telefoniei mobile, afacere încă în dezvoltare, de către telefonia fixă, afacere aflată în partea descendentă a ciclului de viață.

Telefonia mobilă a fost lansată la începutul anilor 90’, la câţiva ani după primele mişcări de liberalizare a telefoniei fixe din SUA şi Anglia, dar înainte de liberalizarea din Europa. Nu s-a considerat necesară reglementarea acestei noi pieţe fiind socotită competitivă, având mai mulţi competitori. Aceasta a făcut ca tarifele să fie stabilite de către operatori, care speculând marele avantaj al telefoniei mobile, mobilitatea, au impus tarife mari, atât în interiorul reţelei, dar mai ales în afara ei.

Tarifele de interconectare cu reţelele mobile au fost mult prea mari de la început şi deabia în ultimii ani au intrat în vizorul Comisiei Europene printro schemă de reducere în timp. Înca din 2004 atrăgeam atenţia că tarifele de interconectare cu reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele în reţelele fixe şi că telefonia fixă, o afacere în stagnare, subvenţiona telefonia mobilă prin aceste tarife mari.

Autoritatea de reglementare, ANCOM, ar trebui sa intervină accelerând punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţelele mobile aşa cum fac ţările UE. De exemplu, conform Scoreboard 2013,  tariful de terminare în Franţa era de c€0,84/minut, faţă de c€3,07/minut în România anului 2013 și chiar c€0,96/minut de acum, deşi PIBul/locuitor sau puterea de cumpărare la noi este mult mai mică decât în Franţa. Cu c€3,07/minut, România se situa peste media UE25 de c€2,33/minut. Paradoxal este că tarifele de terminare în reţelele mobile sunt de câteva ori mai mari decât cele în reţelele fixe (scăzute și ele de la c€0,67 la c€0,14/minut). Astfel, c€0,5/minut ar putea fi tariful de terminare în reţelele mobile din România anului 2014.

Numarul mare de SIMuri tradus printr-o penetrare mare, peste 100% cum este în Romania şi în alte ţări, nu ar trebui să fie un motiv de mândrie naţională, ci dimpotriva ar trebui socotit un eşec al pieţei de vreme ce românii plătesc mai mult pentru telefonia mobilă având două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite reţele pentru a evita marea taxă vamală dintre reţele numită tarif de interconectare cu reţelele mobile. Nu acelaşi lucru se întâmplă în telefonia fixă unde tarifele rezonabile de terminare nu îi fac pe români să aibă mai multe telefoane fixe, deşi sunt mai multe reţele de telefonie fixă. Situaţia amintește de SUA de la inceptului anilor '80, inainte de liberalizare, cand americanii plateau US$1 miliard/an mai mult din cauza tarifelor prea mari ale monopolistului AT&T şi care se regăseau în produsele şi serviciile de la acea vreme.

Conform ANCOM, la mijlocul anului 2013 erau 22,6 milioane SIMuri active la o populaţie de 20 milioane, astfel că s-ar putea presupune că circa 15% dintre acestea sunt pentru evitarea acestei suprataxe. Ar putea rezulta că, din cauza acestor tarife mari, româniii plătesc cu circa 10%, sau €200-250 milioane pe an mai mult decît ar trebui. De fapt, un studiu KPMG din toamna trecută arăta că prin reducerea tarifelor de interconectare cu rețelele mobile propusă de ANCOM în august 2013 de la c€3,07/minut la c€0,86/minut, România ar plăti cu €206 milioane/an mai puțin pentru aceste servicii.

Tarifele de interconectare mari corelate cu tarife foarte mari spre alte reţele, în anumite condiţii, au făcut ”captivi” clienţii de telefonie mobilă, rezutând o anomalie: circa 85% din trafic se termină in reţeaua mobilă care l-a generat. România are patru reţele naţionale de telefonie mobilă care nu prea comunică între ele!

Pentru a avea ”revoluție în telecom” ar fi necesar ca aceste rețele de comunicații să comunice între ele, dar și alte măsuri care să conducă la libertatea de mișcare a utilizatorului final.

Ar trebui interzisă codarea telefoanelor mobile. Cu excepţia unui operator, restul operatorilor de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţeaua proprie astfel că nu pot fi folosite în alte reţele dacă nu sunt decodate. De ce telefonul mobil pe care-l cumperi cu plata în rate în cadrul unui abonament pe 1 sau 2 ani este codat? O casă pe care o cumperi cu plata în rate nu este “codată” - o poţi folosi cum doreşti: poţi locui in ea, o poţi închiria sau vinde. Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligaţii) nu ai deplinătatea uzufructului: eşti obligat sa-l foloseşti numai intro reţea, deşi este al tău. La telefonia fixă niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plateşte integral pe durata contractului?

Pachetul de reglementări al Comisiei Europene din dec. 2009, printre altele, limita durata contractelor pe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevede şi faptul că operatorii trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. Și noul pachet de reglementări susține micșorarea duratei contractelor la un an. La noi, operatorii oferă, preponderent, contracte cu durata de doi an, fapt ce limiteaza libertatea de mișcare a utilizatorilor finali.

În fine, de ce tarifele sunt denominate in Euro, când moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, sunt plătiţi in lei? Merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce unii operatori denominează tarifele în Euro făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare? 

Toate acesea influenţează mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui. Un rol important in această ”revoluție în telecomunicații”, au de jucat ANCOM şi Consiliul Concurenţei, care ar trebui să analizeze cu atenţie modul în care aceste anomalii afectează concurenţa în telecomunicaţii şi mai ales utilizatorul final și să reacționeze.

”Revoluția în telecomunicații” va reuși doar dacă românul utilizator al comunicațiilor mobile va avea în buzunar numai un singur telefon mobil, așa cum are, dacă mai are, un singur telefon fix acasă!