Anul de
telecomunicații 2015
Piața noastră de
telecomunicații, ajunsă la maturitate și afectată de criza economică din
ultimii ani, pare predispusă în anul 2015 la acțiuni care sa conducă la
reduceri de costuri, pentru a compensa scăderea veniturilor.
Reconsiderarea
telecomunicațiilor?
Guvernul României și-a făcut un obicei în a
considera telecomunicațiile o sursă de venituri care să alimenteze ”găurile
negre” ale economiei, neștiind sau ignorând că există o corelație între gradul
de dezvoltare și utilizare a accesului la rețele de mare viteză și creșterea
economică a țării, bunăstarea întregii națiuni. Creșterea cu 10% a utilizării
internetului provoacă o creștere cu circa 1,5% a PIBului, prin faptul că în
noile zone racordate la Internet afacerile se pot desfășura mult mai ușor. În
loc să investească în viitor guverananții noștri investesc pe termen foarte
scurt mărind salarii, pensii, etc. în preajma alegerilor - ”pomeni electorale”,
sau alimentând ”găurile negre” din economie. Așa se face că cei peste €682 milioane obținute din licitația de spectru
din anul 2012 nu s-au folosit pentru România Digitală, pentru conectarea Românei la rețele de mare
viteză, pentru creșterea gradului de adopție a Interentului,
pentru creșterea economiei
naționale. România este, alături de Bulgaria, ultima
țară în UE din punctul de vedere al utilizării Internetului și nu întâmpător
PIBul nostru este tot pe ultimul loc în clasamentul UE.
Mai mult, după ce că nu folosec eficient veniturile
din telecomunicații guvernanții mai pun și taxe noi operatorilor din
telecomunicații, ”taxa pe stâlp”, de exemplu, și aceasta într-o perioadă
delicată - industria este în stagnare, criza economică, astfel că începând cu
anul 2009 veniturile și profitabilitatea în telecomunicații a tot scăzut. În
tot acest timp, miniștrii care au condus telecomunicațiile nu au zis nimic, nu
s-au ridicat să apere creșterea telecomunicațiilor și implicit a economiei
naționale.
S-a zis, la început de an 2015, că se va reduce taxa
pe stâlp, apoi ca de la la 1 ianuar 2016 se va elimina. Taxa pe stâlp trebuie
eliminată IMEDIAT pentru a
ajuta telecomunicațiile să-și revină, să depășească perioda de criză și astfel
să ajute la creșterea economică a țării. Veniturile generate de telecomunicații
(licitații spectru, vânzări de active, etc.) ar trebui să fie reinvestite în
telecomunicații, în dezvoltarea accesului de bandă largă pentru a recupera cât
mai repede decalajul (utilizare Internet, PIB) față de țările UE.
2015 - anul relansării comunicațiilor electronice?
Din 2008, anul de
grație al economiei românești dar și al telecomunicațiilor noastre, veniturile
telecomunicațiilor tot scad. Criza prelungită, punerea pe costuri a tarifelor,
etc. și, colac peste pupăză ”taxa pe stâlp” aplicată din 2014, au făcut ca
operatorii să înregistreze scăderea veniturilor, a profitabilității, a
capacității investiționale. Deși începând cu anul 2013, România a înregistrat
creșterea PIB-ului, aceasta nu s-a manifestat încă în creșterea cheltuielilor
românilor pentru servicii de telecomunicații, adică a veniturilor, deși
tentații ar fi - telefoane tot mai inteligente, tablete, laptopuri, acces cu
viteza tot mai mare, etc. Să fie 2015 anul în care românii se vor decide să
cheltuiască mai mult pentru comunicații electronice, iar guvernul să reconsudere
telecomunicațiile și să faciliteze, prin legislație,relansarea?
Când trecem la Tv digitală?
Conform obligatiilor internationale
asumate inca din anul 2006, România
trebuia să oprească emisiunea Tv analogică terestră și
să treacă la televiziunea digitală la 17 iunie 2015. Dar, prin grija celor
desemnati sa o facă, nu o va face. Poate după 31 dec 2016.
”Meritul” revine în totalitate ministerului
telecomunicațiilor și SN Radiocomunicații. Să reamintim că în anul 2010
începuseră demersurile pentru organizarea concursului pentrtu alocarea de
multiplexe digitale:
- ANCOM consulta procedura de acordare, taxa licenta, caietul de sarcini,-
iunie 2010,
- ANCOM punea in vanzare caiete de sarcini ptr participare concurs - 1 iulie
2010,
- în 12 iulie 2010, ANCOM anunţa că S.C. RCS&RDS S.A., S.C. RomTelecom
S.A., TDF S.A.S., Societatea Nationala Radiocomunicatii S.A., Media Sat S.R.L.,
Österreichische Rundfunksender GmbH & Co KG si General Satellite Sofia au
cumparat caietele de sarcini
Apoi, în şedinţa din 11 august 2010, guvernul ia decizia de a amâna cu 3
ani trecerea României la televiziunea digitală, anulând licitaţia organizată de
ANCOM la care participau cele 7 companii. Potrivit Ziarului Financiar, Guvernul
nu ceruse aviz pentru hotărâre de la ANCOM, gestionarul spectrul de frecvenţe
radio al României şi nici măcar nu a informat despre schimbarea strategiei.
Motivul - probabil teama că Societatea Naţională de Radiocomunicații ar fi
putut pierde licența.
În 2014, ANCOM organiza un nou concurs pentru
alocarea de multimplexe digitale și la 10 iunie 2014 anunța că în urma licitaţiei, au fost adjudecate trei multiplexe de către SN
Radiocomunicații. La rândul său, aceasta a organizat o licitație pentru
funizarea echipamentului și după cateva amânări anunța, în 24 februarie 2015,
că va organiza o nouă licitație din lipsă de oferte, performață ”deosebită” întro perioadă în care nu se poate spune ca fabricanții
de echipamente nu mai prididesc cu livrările, ci dimpotivă. Valoarea mare a
contractului, circa €120 milioane, dar mai ales finanțarea cerută furnizorului
au condus la un eșec previzibil. Demiterea directorului SN Radiocomunicații evident
că nu a putut recupera prejudiciul creat României, care se vede în situația de
a nu respecta un anagajament international. Astfel România a trebuit să
prelungească emisia analogică până la 31 dec 2016, sperând probabil că SN
Radiocomunicații va reuși să orgnizeze o licitație construită astfel încât să
atragă participanți. Dată fiind situația SN Radiocomunicații (financiară,comercială,
etc.), atragerea finanțării necesare va fi dificilă fără garanția statului
practicată cu mult ”succes” acum ceva vreme, garanție care a construit în timp
o datorie mare către bănci. Poate ar fi cazul să se revină la ideia
privatizării SN Radiocomunicații, (privatizarea a fost întreruptă brusc în anul
2000 de către noul ministru al telecomunicațiilor de atunci), pentru a accelera
restructurarea operatorului și a-l transforma întrun operator eficient,
orientat către piață, capabil să-și respecte angajamentele.
Consolidarea pieței?
Consolidare pare
a fi cuvântul cel mai utilizat când se vorbeste despre telecomunicațiile
noastre în anul 2015. O vor marii operatori exasperați de competiție, de
tarifele mici, sau care nu au rețea fixă. Ce operatori sunt de vânzare sau
susceptibil de a deveni ținte de preluare? In primul rand Akta/DCS al cărui
proces de vanzare a inceput in primavara anului 2014 si care, conform
declaratilor oficialilor săi, pare a fi stârnit un interes deosebit cel puțin
declarativ, vânzarea fiind sperată în acest an. Cu un portofoliu de circa 500.000 de utilizatori ai serviciilor de TV prin cablu,
internet şi date, AKTA este cel mai mare operator independent de pe piaţă,
prezent în special în mediul rural şi în oraşele mici unde îşi suprapune într-o
mică măsură reţeaua cu RCS&RDS, UPC sau Telekom.
Care ar putea fi
operatorii ce ar putea beneficia cel mai mult prin achizitia AKTA? In primul rând
operatori care deja au retea de comunicatii fixe prin cablu, dar complementară.
Adica Telekom, RCS&RDS, dar mai ales UPC. Telekom, care trece printr-un
proces de restructurare accelerat odata cu venirea lui Nikolai Beckers, nu pare
a fi cel mai interesat. Doar daca prețul .... RCS&RDS, operator care mai
tot timpul s-a uitat în jur și a cumpărat tot ce se putea mărindu-si astfel
acoperirea si numarul utilizatorilor, ar putea fi interesat dacă prețul va fi
în linie cu cele cu care s-a obișnuit. Cel mai câștigat pare a fi UPC România,
care ar obține o rețea aproape complementară și și-ar spori substanțial baza de
clienți. Orange și Vodafone au mare nevoie de rețea de comunicații fixă, care
să acopere în primul rând orașele, astfel că AKTA nu pare a avea tocmai rețeaua
căutată de aceștia. Un impediment în procesul de vânzare pare a fi prețul cerut
de proprietari - €200 milioane, de peste 4 ori veniturile de €45,4milioane a
anului 2013, valoare descurajantă pentru oricare dintre cei menționați mai sus.
Ar putea fi și UPC Romania de vânzare? Dacă da, marii operatori Orange și
Vodafone ar putea fi foarte interesați de rețeaua fixă a acestui operaror și am
avea o luptă acerbă cel puțin în doi.
Sau
”consolidarea” poate lua forma și a unor parteneriate? Se pare că marii
operatorii au început discuții bilaterale privind încheierea unor alianţe
strategice privind utilizarea şi dezvoltarea în comun a reţelelor cu obiectiv
lansarea de servicii fixe de către cei care nu au rețea fixă sau să câştige
acces la reţele mobile 3G şi 4G.
Relansarea UPC?
UPC Romania este
un operator într-o situație delicată. Are o rețea de telecomunicații fixe modernizată care îi permite să ofere servicii
de bună calitate - Internet cu viteza de 500Mb/s, telefonie și Tv, dar nu are
rețea de comunicații mobile, care să-i permită să ofere pachetul maxim cu 6
servicii, astfel că distanța din UPC și RCS&RDS s-a tot mărit de când
ultimul a lansat serviciul Digi Mobil și oferă pachetul maxim cu 5/6 servicii.
Ce ar avea de făcut UPC? Cel mai simplu ar fi să lanseze un operator mobil
virtual, mai ales că marii operatori de comunicații mobile se tot laudă că au
deschis rețeaua mobilă, dar, inexplicabil, nu au niciun operator mobil virtual
partener, cu excepția Lycamobile. O altă soluție ar fi un partneriat cu acești
marii operatori de comunicații mobile care nu au dar își doresc foarte mult o
rețea de comunicații fixe - Orange, Vodafone.
În afară de
aceste soluții care să-i permită să ofere pachetul maxim cu 6 servicii, UPC
Romania ar putea achizițona operatorul AKTA, care i-ar aduce o rețea
complementară și o baza importantă de clienți, 0,5 milioane, care să-i permită
să se apropie de RCS&RDS. Desigur dacă prețul va fi unul accesibil.
O a treia soluție
nu se întrevede, dacă excludem vânzarea.
Accesul la rețelele operatorilor
Orange Romania cere
tot mai insistent, de ceva vreme, accesul la rețeaua de comunicații fixe a
operatorului RCS&RDS motivând că este un operator cu putere semnificativă
de piață. Orange uită sau ignoră că există un acces deja reglementat și încă de
foarte mult timp - accesul la rețeaua fostului operator monopolist RomTelecom.
Apoi, ambii operatori, atât Orange cât și RCS&RDS sunt operatori cu putere
semnificativă, primul pe piața comunicațiilor la punct mobil, iar al doilea pe
piața comunicațiilor la punct fix, iar deschiderea accesului la rețelele lor ar
fi o premieră pentru piața noastră, cei mai avantajați părând a fi operatorii
fără rețele mobile - UPC România, AKTA, etc., care căpătând acces la o rețea
mobilă vor putea astfel oferi pachetul maxim cu 6 servicii. Vor mai fi
avantajați și operatorii de rețele mobile virtuale care vor căpăta astfel acces
la o rețea de comunicații mobile performantă și cu o bună acoperire
națională.
Sau vom avea
parteneriate? Sătui să mai aștepte accesul la rețele, se pare că marii
operatorii au început discuții bilaterale privind încheierea unor alianţe
strategice privind utilizarea şi dezvoltarea în comun a reţelelor cu obiectiv
lansarea de servicii fixe de către cei care nu au rețea fixă (Orange şi
Vodafone) sau să câştige acces la reţele mobile 3G şi 4G (RCS&RDS).
Continuarea externalizării operării rețelelor
Odată cu intrarea
telecomunicațiilor în faza de maturitate, și presați de condițiile economice,
operatorii, cu gândul la reducerea costurilor forțați de scăderea veniturilor,
iau tot mai în serios externalizarea operării rețelelor.
Începutul a fost
făcut de RomTelecom, care în anul 2010 a încheiat un contract de externalizare
cu Ericsson ce a presupus şi transferul a circa 400 angajaţi. Apoi în iulie
2014 un alt contract, între RomTelecom & Cosmote și Ericsson, a presupus și transferul a 730 persoane. În februarie 2012,
Huawei câştiga un contract de externalizare, preluând pentru cinci ani
managementul operaţiunilor de teren pentru reţeaua Vodafone România. Circa 70 angajaţi
Vodafone deveneau angajaţi Huawei, ca parte a echipei care prelua aceste activităţi. Spre sfârșitul
anului 2014, un nou contract
de externalizare a fost negociat între Orange și Ericsson, care a implicat și transferul
a peste 100 angajați.
Prin aceste contracte operatorii transferă operarea
și mentenanța anumitor părți de rețea și odată cu aceasta și personalul afferent.
Transferul se face către fabricanți de echipamante de telecomunicații, către
cei care livrează sau chiar instalează echipamentele, adică către companii cu
profundă expertiză în lucrul cu echipamentele de telecomunicații. Ce câștigă
operatorii? Eficiență, în primul rând, care se traduce și prin costuri mai
mici. Ce câștigă fabricanții, cei care preiau operarea rețelelor? O nouă
activitate, noi venituri! Tradițional, fabricanții de echipamente erau companii
care cercetau, produceau și livrau echipamante de telecomunicații. De circa 10
ani fabricanții oferă și servicii de mentenanța a rețelei, primii clienți fiind
operatorii de rețele mobile.
De ce ar putea continua și în anul 2015
externalizarea operării unor părți de rețele? Pentru că din 2009, scăderea
veniturilor operatorilor de telecomunicații a condus la scăderea
profitabilității acestora care poate fi îmbunătățită fie mărind veniturile
(creșterea cheltuielilor cu servicii de comunicații?) fie micșorând cheltuielile.
Cum mărirea veniturilor depinde de factori externi, ar putea fi de așteptat și
în anul 2015 reducerea cheltuielilor prin contracte prin care se transferă
mentenanța a noi părți de rețele.
Punerea pe costuri a tarifelor de terminare în rețelele mobile
Anul trecut, cu o
întârziere de cel puțin 15 luni, ANCOM a mai facut un pas în punerea pe costuri
a tarifelor de terminare în rețelele mobile - de la 1 aprilie 2014 tariful de
terminare în rețelele mobile a scăzut la c€0,96/minut, tarif mai mare decât
tarife stabilite în țări mult mai dezvoltate economic (Franța, etc.) și mult
mai mare decât tariful de terminare în rețelele fixe din România, c€0,14/minut,
fapt care face ca telefonia fixă, afacere în ultima fază a ciclului de viață,
să subvenționeze în continuare telefonia mobilă, afacere ajunsă la maturitate.
Ca urmare a acestui tarif MARE de terminare a convorbirilor în rețelele mobile,
peste 80% din traficul originat de o rețea mobilă se termină în aceiași rețea
și doar puțin ”scapă” spre alte rețele mobile, astfel că românii au în
continure 2 sau 3 telefoane mobile în buzunar pentru a evita uriașa taxa vamală
numită tarif de terminare, plătind mai mult decât trebuie pentru telefonie
mobilă.
ANCOM trebuie să
continuie și în acest an procesul de normalizare a tarifării terminării
convorbirilor în rețelele mobile reducând tariful de terminare în rețelele
mobil sub c€0,5/minut.
Punerea pe
costuri a tarifelor de terminare în reţele mobile are rolul să permită
românilor să aibă NUMAI UN telefon mobil în buzunar, aşa cum au numai un
telefon fix acasă şi să nu plătească mai mult decât trebuie.
Rebalansarea tarifelor de telefonie mobilă
Din aprilie 2014,
cu o întârziere de cel puțin 15 luni ANCOM a redus tarifele de terminare în
rețele mobile urmare a recomandării Comisiei Europene. Ceva mai devreme și în
pregătirea acestor reduceri de tarife, Consiului Concurenței lansa o
investigație asupra modului în care se transferă această reducere în tarifele
utilizatorilor finali. De ce această grije a Consiliului Concurenței?
Dacă analizăm
tarifele din telefonia mobilă din România observăm că au fost construite pentru
a ţine captiv consumatorul acestor servicii: sute de minute în reţea, apoi mii
de minute, la tarife rezonabile şi uriașe taxe vamale care să-i oprească să ’iasă’
din reţea la depăşirea minutelor alocate - Cosmote €0,223/minut la abonament de €8,8/lună, Orange - €0,15/minut la abonament
de €8/lună şi Vodafone €0,21/minut la abonament de €9 în 2013. Astfel,
s-a ajuns ca România să aibă patru reţele de comunicaţii mobile care nu prea
comunică între ele - în decembrie 2014 circa 80% din trafic se termina în
propria reţea şi doar 13,6% se termina în alte reţele mobile, fapt ce nu denotă
eficienţă. Aşa au ajuns românii, în încercarea de a vorbi cu persoane conectate
în alte reţele, să aibă în buzunar 2 sau 3 telefoane mobile contectate în
reţele diferite pentru a evita mari tarife de terminare.
Numarul mare de
SIMuri tradus printr-o penetrare mare, peste 100% cum este în Romania, dar şi
în alte ţări, nu ar trebui să fie un motiv de mândrie naţională, ci dimpotriva
ar trebui socotit un eşec al pieţei de vreme ce românii plătesc mai mult pentru
telefonia mobilă, circa €200 milioane/an,
având două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite reţele. Nu
acelaşi lucru se întâmplă în telefonia fixă unde tarifele rezonabile de
terminare, dar și substituția fix-mobil, nu îi face pe români să aibă mai multe
telefoane fixe, deşi sunt mai multe reţele de telefonie fixă.
Punerea pe
costuri a tarifelor de terminare în reţele mobile oferă, poate, un moment asemănător
cu cel de la liberalizarea telefoniei fixe când au fost rebalansate tarifele. Până
la liberalizare, convorbirile locale ieftine erau subvenționate prin tarifele
mari ale convorbirilor interurbane, iar acum tarifele mari practicate de
operatorii de telefonie mobilă pentru convorbiri către alte rețele au rolul de
a crea efectul de ”club”, dar și de a subvenționa convorbirile terminate în
propria rețea. Atunci, prin telefonia fixă, ca și acum, prin telefonia mobilă,
societatea plătea, respectiv plătește mai mult decât trebuie pentru servicii
ale căror costuri mărite se regăsesc în toate bunurile, serviciile produse de
economie. Rebalansarea ar trebui să însemne noi tarife pentru telefonia mobilă
astfel încât diferența dintre tariful unei convorbiri terminată în rețeaua care
a generat apelul și una terminată în altă rețea să fie de circa c€1/minut, la
actualul tarif de terminare de c€0,96/minut.
Este momentul ’rebalansării
tarifelor din comunicaţiile mobile’ de către operatorii de telefonie mobilă, pentru
eficienţă şi accelerarea competiţiei.
Vânzarea
pachetului de acțiuni RomTelecom?
În toamna anului 2013, guvernul României începea a
treia tentativă de a vinde pachetul pe care statul roman îl mai deține în
operatorul RomTelecom, 45,99%, după alte două tentative eșuate în 2005 și 2008.
A fost angajat consilierul juridic, Bulboacă şi Asociaţii, a fost angajat și
consorțiul (Swiss Capital, UBS, Mușat și Asociații, BT Securities) care să
realizeze vânzarea pachetului. Până în august 2014 acest consorțiu trebuia să
fi psrezentat o propunere pentru vânzarea optimă (maximizarea valorii) a
pachetului - listare la bursă sau vânzare directă, fuziune RomTelecom - Cosmote
înainte de vânzare. Până acum nimic!. Cum consorțiul angajat cu vânzarea
pachetului avea tot interesul să-l vândă pentru a-și încasa onorariul, se pare
că guvernul se desparte greu de participația pe care o deține în RomTelecom. Se
va vinde totuși participația statului român în RomTelecom în 2015, în
condițiile în care rezultatele operatorului din ultima vreme nu sunt deosebite?
Dacă da, cât din pachetul de 45,99% se va vinde? Se va face aceasta prin
listare la bursă (duală: București și Londra, de exemplu) sau prin negociere directă cu acționarul
majoritar?
Publicat și în ziarul BURSA și HotNews.ro din 19 mai 2015