joi, 20 mai 2021

 

România refuză conformitatea cu directiva 2015/1535, TRIS

 

La 7 octombrie 2015 intra în vigoare Directiva UE 2015/1535 cu scopul de a preveni crearea de noi bariere tehnice în calea comerțului între statele membre ale UE. Directiva cere statelor membre să notifice toate proiectele de reglementări tehnice privind produsele industriale și agricole, precum și serviciile societății informaționale, înainte de adoptarea în legislația națională, prin sistemul TRIS - Technical Regulations Information System.

 

Directiva UE 2015/1535 - sistemul de informații privind reglementările tehnice, TRIS

https://enterprise.gov.ie/en/What-We-Do/EU-Internal-Market/TRIS/

Notificările statelor membre prin TRIS se fac în etapa de proiectare, adică, atunci când textul mai poate fi modificat. În cazul legislației primare, procedura de notificare ar trebui să aibă loc înainte ca versiunea finală a proiectului de lege să fie transmisă Guvernului spre aprobare:

- notificarea declanșează o perioadă de 3 luni, timp în care proiectul de lege nu poate fi adoptat de statul emitent. In acest timp Comisia Europeană, alte state membre și publicul pot examina proiectul și prezenta un comentariu sau chiar un aviz detaliat (Comisia și statele membre) la proiect, dacă consideră că textul notificat poate crea bariere în calea liberei circulații a mărfurilor sau a furnizării libere a serviciilor societății informaționale.

- dacă nu există nicio reacție, proiectul poate fi adoptat imediat după expirarea celor 3 luni.

- dacă se emite un comentariu, statul care notifică nu are nicio obligație formală de a răspunde, comentariile trebuind luate în considerare pe cât posibil în lucrările sale ulterioare la proiectul de lege. Acesta poate fi adoptat după expirarea celor 3 luni.

- dacă Comisia sau un stat membru emite un aviz detaliat, perioada de suspendare se prelungește la 6 luni pentru produse și 4 luni pentru serviciile societății informaționale. Statul care notifică trebuie să ia în considerare avizul detaliat și să răspundă explicând acțiunile pe care intenționează să le ia ca răspuns. Poate propune: revocarea proiectului, justifica păstrarea acestuia sau poate propune modificarea anumitor dispoziții, astfel încât acestea să fie compatibile cu legislația UE.

- perioada de suspendare permite un dialog cu statul notificant, care continuă atâta timp cât proiectul nu a fost adoptat.

- Comisia poate bloca un proiect pentru 12 luni, sau chiar 18 luni dacă, în același domeniu, sunt planificate, sau sunt în desfășurare lucrări de armonizare ale CE.

Procedura de notificare se încheie la adoptarea regulamentului, iar textul final al legislației este comunicat Comisiei de către statul membru.

Nenotificarea unei reglementări relevante poate face ca aceasta să nu fie aplicabilă.

 

Notificarea in UE a actelor privind securitatea rețelelor 5G

Începând cu anul 2019, mai multe țări membre UE, care au avut în vedere elaborarea unor acte privind securitatea retelelor 5G, le-au notificat CE în temeiul directivei TRIS.

https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/

Astfel, Belgia notifica in 1 aprilie 2021

https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2021&num=206

proiectul de lege privind introducerea unor măsuri de securitate adiționale pentru furnizarea de servicii mobile 5G, care restricționează utilizarea elementelor de rețea provenite de la furnizori cu risc ridicat. Acesta stabilește un sistem care solicită operatorilor de rețele mobile 5G să obțină autorizare prealabilă din partea miniștrilor în cauză înainte de a începe instalarea rețelelor 5G. Dacă operatorii au început instalarea rețelelor 5G vor trebui să depună o cerere de regularizare miniștrilor în cauză: prim-ministrul, ministrul telecomunicații-lor, ministrul apărării, ministrul justiției, ministrul de interne și ministrul afacerilor externe.

La aceiași dată a mai fost trimisă o notificare

https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2021&num=207

Decret regal privind implementarea în siguranță a rețelelor 5G., stabilind restricții privind utilizarea elementelor de rețea sau a serviciilor anumitor furnizori. Se specifică componența dosarului care urmează a fi prezentat în scopul obținerii autorizației ministeriale și ipotezele în care este necesară o autorizare în cazul actualizării software-ului sau hardware-ului legat de un element de rețea.

Finlanda trimitea in 8 martie 2021 o notificare privind un proiect de reglementare privind părțile critice ale rețelei de comunicații, în spiritul EU Toolbox. Standard tehnic!

https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2021&num=137.

Scopul proiectului este de a oferi o definiție tehnică detaliată a părților critice ale rețelei de comunicații menționate în secțiunea 244a din Legea 917/2014 privind serviciile de comunicații electronice.

Conform Legii, părțile critice ale unei rețele de comunicații sunt acele funcții cheie și măsuri ale rețelei care controlează sau ghidează accesul la rețea și traficul de rețea într-un mod esențial.

Proiectul include o definiție generală neutră tehnologic a părților critice ale rețelei, precum și specificații pentru cele mai noi tehnologii de rețea mobilă, rețelele 4G și 5G. Regulamentul a fost pregătit pe baza standardelor ETSI și a specificațiilor tehnice 3GPP.

Mai include obligații pentru companiile de telecomunicații și operatorii de rețele dedicate de a identifica și documenta părțile critice ale rețelelor de comunicații, precum și componentele rețelelor de comunicații și ale serviciilor utilizate în acestea.

Motivație: Agenția finlandeză de transport și comunicații va emite reglementări detaliate privind definiția tehnică a rețelelor de comunicații, în special a părților critice ale acestora, ținând seama de recomandările Comitetului consultativ pentru siguranța rețelei.

Proiectul ghidează companiile de telecomunicații și operatorii de rețele dedicate în proiectarea rețelelor, în achiziționarea de echipamente de rețea și în construirea, întreținerea și gestionarea rețelelor.

Scopul reglementării părților critice ale rețelei de comunicații este de a asigura siguranța rețelelor de comunicații din perspectiva securității naționale. Regulamentul mai urmărește să ia în considerare abordarea comună a UE cu privire la problemele de securitate legate de rețelele 5G.

Proiectul contribuie la implementarea unui set comun de instrumente de securitate pentru rețelele 5G ale Uniunii Europene, care se aplică protecției părților critice ale rețelei.

La aceiași referință mai întâlnim notificări din partea:

Germaniei (https://ec.europa.eu/growth/toolsdatabases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2020&num=818.)

Franței (https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2019&num=377),

Austriei (https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2019&num=136.) , Finlandei (https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2020&num=574) și

Estoniei (https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/tris/en/search/?trisaction=search.detail&year=2020&num=659)

 

În Romania – încă de la început guvernul refuză consultarea europeană

În România a fost propus proiectul de lege 5G și lansat într-o așa zisă consultare publică în august 2020: vara când lumea era în concediu, două săptămâni pentru consultare în loc de patru și, în final, ignorarea marii majorității amendamentelor primite!

La 15 aprilie 2021 proiectul de lege 5G cu modificări minore și fără a lua în considerare reacția pieței (operatori, fabricanți, autorități) era aprobat de guvern, după ce fusese avizat și de CSAT.

A urmat trimiterea acestuia în parlament la începutul ultimei săptămâni din aprilie 2021 și cerută o procedură rapidă de aprobare - amendamente acceptate doar până în a treia zi după Paști, în ciuda criticilor dure ale operatorilor de comunicații mobile.

https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24745370-legea-securitatii-5g-posibila-excludere-chinezilor-huawei-operatorii-cer-claritate-amintesc-guvernul-sua-dat-bani-pentru-inlocuirea-echipamentelor-chinezesti-din-retele.htm

Deși a avut mult timp la dispoziție, din august 2020 și până în aprilie 2021, guvernul României nu a notificat Comisia Europeană despre acest proiect de lege conform directivei 2015/1535.  Cel care avea să sesizeze greșeala avea să fie ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care în 6 mai 2021 cerea parlamentului amânarea dezbaterilor privind adoptarea legii 5G, pe motiv că Guvernul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea către Legislativ.

https://adevarul.ro/news/politica/ministrul-nasui-cere-amanarea-discutarii-legii-5g-parlament-coalitia-decis-anterior-dezbaterea-procedura-urgenta-1_6093763e5163ec4271bf31fe/index.html

Ministerul Economiei a primit mesaje de atenţionare atât din partea Comisiei Europene, cât şi din partea operatorilor economici, referitoare la obligativitatea respectării procedurii de notificare a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G”, se arată în adresa trimisă de Claudiu Năsui preşedintei Senatului în 27 aprilie.

Ministrul susţine că Guvernul României nu a urmat parcursul normal pentru un astfel de act: „Procedura de notificare prevăzută de Directiva 2015/1535 este aplicabilă tuturor proiectelor de acte normative care conţin reglementări tehnice elaborate la nivel naţional în sensul că acestea nu pot fi adoptate decât ulterior parcurgerii respectivei proceduri de notificare”. „Menţionăm că în 2019-2021, mai multe state membre au notificat proiecte de acte normative care reglementează această problematică. Având în vedere că proiectul de act normativ a fost avizat de către Guvern să intre pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului, vă informăm că procedura parlamentară de adoptare trebuie amânată, proiectul de act normativ urmând a fi transmis instituţiei noastre în vederea notificării la Comisia Europeană şi statele membre. Adoptarea actului urmează a se relua după parcurgerea perioadei de status-quo prevăzută de actul comunitar”.

În aceiași zi au apărut reacții contra ale unor membri ai guvernului și în urma discuțiilor avute ministrul Năsui renunță la consultarea europeană a proiectului legii 5G.

Astfel, dispărea ultima șansă de intrare în normalitate, de luare în considerare a opiniei pieței: în urma consultării naționale marea majoritate a opiniilor, amendamentelor trimise de princi-palii actori ai pieței au fost ignorate, astfel că singura șansă rămânea consultarea europeană.

 

De ce a evitat și încă evită România conformitatea cu o directivă europeană?

România a avut timp suficient pentru a notifica legea 5G (august 2020 - aprilie 2021) și chiar de a suporta perioada de consultare de 3 luni și totuși nu a făcut-o. Deși a fost atenționată și de către Comisia Europeană să notifice proiectul de lege 5G, guvernul nu a făcut-o. Chiar și în al 12-lea ceas, când s-a atras atenția public, guvernul refuză să o facă! Dacă nu timpul a fost cauza, atunci care? Teama de modificări!?

Probabil, pentru a nu permite, într-un cadru oficial european, participanților pieței noastre (operatori, fabricanți, autorități) să trimită opinii, amendamente de teamă că nu ar mai putea să le ignore și să trebuiască să le ia în considerație. De teamă că, astfel, legea s-ar fi putut transforma în una care să se refere la securitatea rețelelor 5G și nu la interzicerea unor furnizori.

Probabil, și pentru a nu permite altor state membre UE sau chiar Comisiei Europene să emită vreun aviz detaliat, caz în care perioada de suspendare se prelungea la 4 luni. În acest caz România ar fi trebuit să ia în considerare avizele detaliate și să răspundă explicând acțiunile pe care intenționează să le ia ca răspuns. Ținând sema de marile lacune ale legii 5G invocate de operatori, așa numitele zone gri:

https://www.zf.ro/business-hi-tech/video-guvernul-citu-i-exasperat-gigantii-orange-vodafone-telekom-20044002

se pare ca aceasta era temerea - refacerii legii, printr-o consultare europeană, adevărtă (și nu simulacrul din august 2020) cu luarea în considerație a amendamentelor pieței, dificil de ignorat în acest context.   

 

România ar trebui să se conformeze directivei europene TRIS!

Legile propuse de Franța, Belgia și Estonia nu sunt standarde tehnice, se referă la fabricanți, dar totuși au fost comunicate Comisiei Europene pentru a respecta politica UE. România este în aceiași situație și nu o face !  

Ministrul Năsui a atras atenția public asupra greșelii și guvernul României ar trebui să se conformeze directivelor comunității europene și să notifice proiectul de lege 5G Comisiei, cât mai repede, așa cum fac țările membre. Suntem țară membră a UE și trebuie să ne comportăm ca atare.

Neconformitatea ar putea face ca proiectul de lege 5G să nu intre în vigoare și ar fi păcat să mai amânăm încă odată licitația 5G!

marți, 18 mai 2021

 

Ziua Internațională a Telecomunicațiilor fără telecomunicații!?!

Luni 17 mai 2021, de Ziua Internațională a Telecomunicațiilor, am participat la un eveniment online dedicat acesteia și organizat de revista Comunicații Mobile, unde am vorbit despre problemele cu care se confruntă telecomunicațiile din România.

Prima constatare, făcută de Ziua Internațională a Telecomunicațiilor, a fost lipsa cuvântului telecomunicații/comunicații din titulatura entităților guvernamentale (ministere, entități, etc.), fapt ce denotă necunoașterea rolului acestora de motor al dezvoltării economiilor naționale de către decidenții politici și poate fi la baza derivei telecomunicaților noastre. Fără un ministru al telecomunicațiilor, cunoscător și autoritar, la masa guvernului deciziile au fost luate de politicieni nepricepuți în ale telecomunicațiilor. Iar rezultatul acestor decizii se vede - acordul pentru vânzarea RomTelecom către Orange care va duce la dispariția unui mare operator de pe piață, amânarea licitației 5G de câțiva ani, simulacre de consultări, România încă nu este pregătită pentru o implementare adecvată a acestei tehnologii, etc.

Înregistrarea evenimentului se gasește la

https://www.youtube.com/watch?v=d5SoOMOgu1A

intervențiile mele fiind la momentele 1.09.35 și 3.43.50 (prezentarea)    

vineri, 7 mai 2021

 

Nomazi digitali au nevoie de tehnologia 5G!

 

Intr-o recentă intervenție a ministrului digitalizării despre atragerea nomazilor digitali

https://www.zf.ro/business-hi-tech/parlamentarii-pregatesc-un-proiect-de-lege-pentru-a-atrage-nomazii-20058291

se spuneNomazii digitali vor avea posibilitatea să lucreze până la doi ani în România. Unul dintre lucrurile esenţiale pentru aceşti nomazi va fi asigurare conectivităţii la un standard de minimum 100 Mb/s, cu acoperire de 99% din teritoriul naţional. Din punct de vedere economic, acest lucru va ridica valoarea teritoriului, iar pe de altă parte creează condiţii pentru ca aceşti nomazi digitali să aleagă locuri unde nu există aglomeraţie, nu există poluare şi unde au facilităţi uzuale la îndemână, … ”.

 

România are o slabă acoperire cu rețele de mare viteză

In mesaj era vorba despre asigurarea unei conectivități de minim 100Mb/s pentru 99% din teritoriul țării. Teritoriu, nu populație! Adică munți, văi, păduri, lacuri, …

România are populația impărțită aproape egal intre urban și rural: 54%-46%, iar acoperirea rețelelor de telecomunicații s-a concentrate pe populație și încă nu s-a rezolvat.

https://statistica.ancom.ro/sscpds/public/files/217_ro

fiind mai bună în mediul urban și mai slabă în mediul rural.

Agenda Digitala 2020 a Comisiei Europene prevedea pentru anul 2020 (adică pentru acum 4 luni) acoperirea POPULAȚIEI cu Internet la viteza de 30Mb/s pentru 100% din populatie si 100Mb/s pentru 50% din populatie. Populație, nu teritoriu!

România, țară membra a Uniunii Europene, si-a propus ceva mai puțin: 30Mb/s pentru 80% din populație.

https://gov.ro/en/government/cabinet-meeting/national-strategy-on-the-digital-agenda-for-romania-2020

Ar putea România să ajungă la o conectivitate de 100Mb/s pentru 99% din teritoriul țării în condițiile de astăzi? Dificil! Poate cu sateliți…

 

Legea 5G - pe ”repede inainte” la aprobarea parlamentului

Pe de altă parte, săptămâna trecută a fost depusă in parlament legea 5G spre avizare intr-o procedură devenită specifică la noi - ”pe repede înainte”: amendamente permise doar până în 4 mai!

https://www.zf.ro/business-hi-tech/proiectul-bode-preda-al-legii-5g-care-blocheaza-huawei-si-pune-in-20055556 

(Să amintim de simulacrul de consultare din august 2020: vara când lumea era în concediu, două săptămâni consultare în loc de patru, ignorarea majorității amendamentelor primite!)

Și aceasta după ce guvernul aprobase legea 5G la 15 aprilie spre exasperarea operatorilor

https://www.zf.ro/business-hi-tech/guvernul-citu-a-adoptat-legea-5g-care-deschide-calea-eliminarii-20044870

care se văd blocați în implementare noii tehnologii 5G, prin numeroasele ”zone gri” din lege.

 

Operatorii critică vehement legea 5G trimisă în parlament

Operatorii acuză guvernanții că nu au înţeles ce au legiferat, că nu au înțeles impactul legii. „Nu mă obligaţi să înlocuiesc o antenă - care este o tablă - cu o altă tablă pentru că nu are nimic inteligent în ea, banii aceia aş putea să-i folosesc să fac reţele în rural sau să pun mai multe staţii 5G.“ spune reprezentatul unui operator relevând astfel nepriceperea, neînțelegerea sau superficialitatea celor care au elaborat și promovat ”pe repede înainte” o lege cu lacune și cu profund impact negativ asupra implementării tehnologiei 5G în România.

Este clar că forma actuală a legii pune in pericol nu doar implementarea noii tehnologii în România, și așa destul de întârziată prin amânări succesive ale licitației 5G. ci și digitalizarea, dezvoltarea economică. Eliminând fără noimă echipament (table adică antene, circuite pasive) doar pentru că a fost fabricat într-o anumită țară nu facem decât să mărim costuri și deci tarife, întârziind astfel adoptarea noilor servicii de către societatea noastră, societate nu prea bogată (a se vedea PIB/locuitor) și sensibilă la preț. În plus legea nu spune cine suportă aceste costuri. Ministerul Finanțelor? Al Digitalizării? Eliminând operatori, fără a analiza dacă nu cumva suntem în stare să ținem sub control securitatea noilor rețele 5G folosind echipament de la orice fabricant (Alții par a fi! Oare, noi chiar nu suntem în stare? Folosind recomandările UE, de ex.), ne vom trezi, cel puțin pe termen mediu, cu un duopol pe piața furnizării de echipament 5G, fapt care, de asemenea, ar putea deveni o problemă de securitate.  

Proiectul legii 5G este una dintre castanele fierbinți lăsate de fostul guvern liberal actualului guvern tripartit, în care nu prea domenește armonia (a se vedea criza recentă provocată de ministerul sănătății) pentru a fi scoasă din foc, iar răspunderea va reveni partidului care guvernează telecomunicațiile - USRPlus, și care susținând o astfel de lege își asumă posibilul eșec al implementării tehnologiei 5G în România. Eventualul eșec va fi decontat de USRPlus, (care pare a nu se înțelege prea bine cu PNL), dar mai ales de economia și societatea românească.

 

Nomazii digitali vor avea nevoie de tehnologia 5G!

O primă aplicație a tehnologiei 5G sunt conexiuni de mare viteză, substitut la fibra optică, oferite de operatorii din primele țări care au lansat rețele 5G: SUA, Coreea de Sud, etc. Poate fi acestă aplicație folosită și în România? Da, cu precădere în zonele dens populate. 

Pe lângă stimulente financiare (costul vieții, impozitare, etc.) atragerea nomazilor digitali va depinde de o serie de factori care să permită o anumită comoditate, realizarea obiectivelor, etc.

România nu se poate lăuda cu utilizarea tehnologiei informației, în aparatul de stat mai ales, (a se vedea indexul DESI2021), astfel că atractivitatea țării noastre pentru nomazii digitali este influențată negativ - relațiile cu un stat birocratic, faimosul afiș ”declarația online se depune la etajul II”, etc. Cum implementarea cu succes a tehnologiei 5G este văzută ca o șansă pentru un salt digital (și în clasamentul DESI), periclitarea acestei implementări prin legea 5G va scădea atractivitatea țării noastre pentru nomazii digitali. Cu actuala lege 5G, (care a mai amânat cu un an licitația 5G) trimisă în parlament, este foarte dificil de estimat implementarea cu succes de care ar avea nevoie România pentru un salt digital.

O bună parte din aplicațiile care ar putea fi dezvoltate de către nomazii digitali în țara noastră s-ar putea baza pe tehnologia 5G, aplicațiile acestei tehnologii fiind posibile in toate industriile, în întreaga economie și societate. Ca atare o dezvoltare rapidă a noilor rețele 5G, proiecte pilot, etc. ar putea fi factori decisivi în atragerea nomazilor digitali. Cum legea 5G, în forma trimisă spre aprobare parlamentului, prezintă serioase deficiențe există riscul unei implementări și adoptări întârziate a noii tehnologii, fapt ce ar face din România o țară mai puțin atractivă pentru nomazii digitali.

 

Ar mai fi o șansă - ca parlamentarii să înțeleagă impactul negativ al legii 5G și să o respingă cerând elaboratorilor să reia discuțiile cu piața - operatori, fabricanți, autorități, etc. și să țină seamă de opiniile acestora într-o nouă lege care să pună în prim plan securitatea rețelelor 5G și implementarea cu succes a tehnologiei 5G în România.

În caz contrar s-ar putea sa nu mai avem licitație 5G nici în acest an!