Dr. Nicolae Oacă: Listarea RomTelecom, un nou examen pentru guvernanţi! Guvernul României a decis încă odată să vândă acţiunile pe care statul le deţine la operatorul RomTelecom. Toate!. Nu ar fi prima dată când guvernaţii face un astfel de anunţ, aceştia renunţând la vânzare în condiţii de piaţă mult mai bune decât cele de astăzi. Procesul de listare ar trebui început cu selectarea consultantului printro licitaţie internaţională transparentă, care va oferi timp RomTelecom să fuzioneze cu operatorul Cosmote. De mai mulţi ani RomTelecom parcurge un proces de restructurare, adaptare la piaţă şi apropiere de Cosmote cu obiectivul de a stabiliza compania, constând în reducerea costurilor şi lansarea de noi linii de servicii. Astăzi RomTelecom ‚arată mai bine’: fără datorii, circa 7.000 angajaţi sau 700 UGV/angajat, dar se confruntă cu o problemă - scăderea dramatică a abonaţilor la telefonia fixă. Aceasta a determinat operatorul să treacă la o nouă etapă a restructurării în care se încearcă folosirea intensivă a bazei de abonaţi, oferind şi servicii de acces de bandă largă şi conţinut, dar mai ales ‚apropierea’ de Cosmote. Fuziunea operatorilor RomTelecom şi Cosmote Romania înainte de vânzare! Operatorii de comunicaţii fixe sunt mai puţin interesanţi pentru investitori decât operatorii de comunicaţii mobile, un argument fiind randamentul investiţiei. Astfel, înainte de listare ar trebui realizată fuziunea RomTelecom, care oferă comunicaţii fixe şi în care România deţine 45,99% şi Cosmote România, operator mobil, în care RomTelecom deţine 30%, ambii deţinuţi de OTE, controlat de Deutsche Telekom. Ar trebui realizată fuziunea a doi operatori, fiecare cu problemele lui şi fiecare acţionând pe cont propriu întro piaţă din ce in ce mai convergentă şi mai concurenţială dar ajunsă la maturitate, întrun operator puternic capabil să concureze cu Vodafone şi Orange. Ar rezulta un nou operator în care statul român ar deţine mai puţin (20-30’%), dar a cărui valoare ar fi mai mare decât valoarea celor doi operatori luaţi separat. Fuziunea ar crea sinergii - economii la cheltuieli, venituri sporite prin pachete totale de servicii, ”5 plays”: voce fixă şi mobilă, Internet fix şi mobil, TV, care ar aduce un avantaj competitiv faţă de Vodafone şi poate şi Orange. Deutsche Telekom are astfel de experienţe în alte pieţe, astfel că fuziunea nu ar trebui să fie o problemă, dacă se doreşte. Dată fiind complementaritatea reţelelor, ANCOM sau Consiliul Concurenţei nu ar trebui să aibă obiecţii. Vânzarea prin listare duală pe bursă Listarea pe bursa este cel mai favorabil scenariu deoarece adresează intreaga piaţă de capital internaţională si nu un singur cumpărător:: acţionarul majoritar Aceasta ar însemna acordul acestuia, OTE având preempţiune la vânzare. Acum circa doi ani, OTE nu se arăta interesat în cumpărarea unui pachet de acţiuni RomTelecom, iar între timp situaţia nu s-a schimbat prea mult astfel că ar fi de presupus că grupul OTE nu va dori sa cumpere întregul pachet oferit de statul român. Dacă acordul se va obţine, vânzarea acţiunilor RomTelecom s-ar putea face pe bursă: ofertă publică iniţială pe bursa din Londra, de exemplu, şi bursa din Bucureşti. Listarea duală ar proteja valoarea acţiunilor pe piaţa românescă de capital, o piaţă mai sensibilă. Listarea la bursa implică mai multi cumparatori (fonduri de investitii, investitori particulari, etc.), astfel că valoarea acţiunii ar putea fi mai mare dacă oferta este suprasubscrisă, adică dacă pachetul nu este prea mare. Vânzarea directă către acţionarul majoritar poate conduce, uneori, la aprecierea incorecta a valorii companiei. Valoarea de piaţă În anul 2012 RomTelecom înregistra EBITDA de €166 mn, iar Cosmote de €120mn astfel că ar putea rezulta o valoare între €500mn si €750mn pentru participaţia statului de 45,99%. Listarea la bursă implica evaluarea operatorului la momentul vânzării, astfel că la momentul vânzării, probabil în 2014, se vor lua în considerare rezultatele anului 2013 şi proiecţiile pe termen lung, iar valoarea de piaţă va fi influenţată de condiţiile pieţei, de atractivitatea pieţei noastre, de pachetul oferit spre vânzare, etc. Pachetul de acţiuni oferit A vinde intregul pachet de acţiuni pare a nu fi în interesul României. S-ar putea obţine o valoare pe acţiune mai mică prin “inundarea pieţei” cu acţiuni cu valoare între €500mn si €750mn, mai ales în condiţiile unui context nefavorabil (macroeconomic, piaţa de capital). După modelul Franţei, Germaniei, sau Greciei, unde statul deţine încă o poziţie minoritară, uneori confortabilă, în structura acţionariatului, statul român ar trebui să vândă un pachet suficient de mare pentru a fi interesant pentru marile fonduri de investiţii, dar nu prea mare pentru a mai rămâne cu un pachet important de acţiuni. Un pachet de 20-25% oferit spre vânzare ar putea fi atractiv pentru piaţă şi ar putea duce şi la obţinerea unei valori bune pe acţiune, fiind şanse mai mari de a fi suprasubscris. Un pachet de 20-25% ar putea permite statului român să obţină între €250 mn şi €450mn, în funcţie şi de condiţiile pieţei. Restul de acţiuni s-a putea vinde ulterior. Fuziunea pralabilă a operatorilor RomTelecom şi Cosmote România ar mări interesul pentru acţiuni şi deci valoarea pe acţiune obţinută din listare. Şi încă un argument: ’nu este bine să punem toate ouăle în acelaşi coş’. Folosirea rezultatului vânzării pentru ”România Digitală”! Fondurile rezultate din listarea RomTelecom ar trebui folosite pentru ”România Digitală” - conectarea României la reţelele de mare viteză. Astăzi 45% din populaţia României locuieşte în zonele rurale unde utilizarea serviciilor de comunicaţii, dar şi activitaea economică este scăzută. Până acum banii generaţi din telecomunicaţii (privatizarea RomTelecom, licenţe 3G, etc.) au fost “atraşi de găurile negre” din economia României. Ţările dezvoltate consideră telecomunicaţiile motor al dezvoltării economice şi investesc, creşterea cu 10% a penetrării accesului de bandă largă conducând la creşterea cu circa 1% a PIB-ului. Banii rezultaţi din vânzarea Romtelecom ar trebui investiţi în dezvoltarea acoperirii cu reţele de mare viteză, adică în oferta de servicii de bandă largă, dar mai ales în stimularea cererii de servicii de bandă largă: creşterea adopţiei. Un rol important îl va avea “informatizarea” întregului aparat de stat (administraţie, educaţie, cultură, sănătate, etc.), care să permită o interfaţă electronică, accesibilă şi prietnoasă cu românul oriunde s-ar afla. Guvernele României ne-au obişnuit cu prestaţii slabe în ce priveşte vânzarea de active ale statului, Oltchim fiind un exemplu, astfel că vânzarea unui pachet de acţiuni RomTelecom, amânată de mai multe ori, ar putea fi un nou examen pentru guvernanţi.

Tarifarea comunicaţiilor mobile pentru eficienţă economică!

Cu o oarecare întârziere, în această vară, ANCOM anunţa, în fine, propuneri pentru noi tarife de terminare in reţelele mobile, propuneri care continuă să avantajeze operatorii de comunicaţii mobile perpetuând asimetria. Tarifele propuse de ANCOM, în continuare mai mari pentru terminarea în reţelele mobile, avatajează operatorii de comunicaţii mobile, făcând ca prin asimetria lor, telefonia fixă, afacere în ultima fază a ciclului de viaţă, să continuie să subvenţioneze telefonia mobilă o afacere cu potenţial. Încă din 2004 atrăgeam atenţia că tarifele de terminare în reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele în reţelele fixe şi că telefonia fixă şi micii operatori subvenţionază marii operatori prin tarifele mari de terminare în reţelele mobile.  

Ca şi în 2012, ocazionat atunci de prima licitaţie de spectru din Romania, încercarea ANCOM de a pune tarifele de terminare pe costuri a fost un nou prilej pentru primii trei marii operatorii de comunicaţii mobile să iasă împreună, în organizarea AOMR, şi să se plângă de reglementare.

Un prim argument adus a fost cel al investiţiilor. Şi operatorii au dreptate - au investit foarte mult în reţelele mobile: primii doi operatori au investit fiecare peste €2 miliarde in reţea şi au creat o piaţă. (Probabil, RomTelecom a investit mai mult în reţeaua sa fixă, fiind uneori mai scump să tragi un cablu subteran decât o ’undă herţiană’.) Dar tot atât de adevarat este că aceste investiţii au fost foarte profitabile. În anul 2008 Orange avea profit net de €437,66 milioane, sau o marjă a profitului net de 33,3%, faţă de 29,3% cu un an înainte! Tot atunci, Vodafone avea profit net de €306,4 milioane, sau o marjă de 25,8% faţă de 22% cu un an înainte! Astăzi concurenţa este mai puternică, industria a a juns la maturitate, criza îşi spune cuvântul, astfel că în 2012 Orange realiza un profit net de €116,2 milioane, sau 12,6% marjă profit net, iar Vodafone €112,7 milioane, sau 14,5% marjă.    

Un alt argument adus este că tarifele de terminare din România ar putea deveni mai mici decât cele din Germania (€,0165/minut faţă de €0,0307/minut România în 2013) sau alte ţări, operatorii noştii pierzând prin asimetria tarifelor aşa cum câştigă, tot prin asimetria tarifelor, de la operatorii naţionali de telefonie fixă. Nu se pomeneşte nimic de tarifele de terminare din alte ţări, Franţa de exemplu, c€0,84/minut în 2013. Cu €0,0307/minut tarif de terminare în reţele mobile, România în 2013 este peste media UE de €0,0233/minut, deşi statutul său macroeconomic nu o îndreptăţeşte. Nici Germania şi nici alte ţări din UE nu vor rămâne cu aceste tarife de terminare: le vor reduce astfel că va dispare şi acest motiv de îngijorare. Să amintim că traficul internaţional are o pondere de 1,4% în total trafic, dar s-ar putea să crească odata cu reducerea tarifelor de roaming.   

Scăderea veniturior şi a taxelor plătite de operatori către stat este un alt argument - ‘statul va pierde taxe de €13 milioane/an, iar operatorii venituri totale de €206 milioane, potrivit unui studiu al KPMG, finanţat de o asociaţie a Cosmote, Orange şi Vodafone’, conform Ziarului Financiar din 4 octombrie 2013. De ce ar trebui să plătească întreaga societate costuri mărite cu €206 milioane pentru ca statul să aibă taxe mai mari cu €13 milioane? Care este eficienţa? Apoi, o parte din aceste €206 milioane vor fi suportate chiar de către ‚stat’, prin tarife mărite la serviciile de comunicaţii mobile pe care instituţiile statului le consumă. Poate chiar mai mult de €13 milioane, dacă ne gândim la dimensiunea aparatului de stat.

De fapt impactul net al punerii pe costuri a tarifelor de terminare asupra operatorilor este mai mic, ’aproape €60 milioane pe an, în condiţiile în care odată cu scăderea veniturilor de €206 milioane şi costurile companiilor de comunicaţii se vor reduce cu aproximativ €146,7 milioane’ spune studiul KPMG. Punând tarifele pe costuri, întreaga societate va plati cu €206 milioane mai puţin în timp ce operatorii vor pierde €60 milioane - profitabil pe ansamblul societăţii. Se mai spune că ’aceşti bani (€60 milioane) se taie direct de la fondurile alocate investiţiilor şi construirii de infrastructură“, lasându-se a se înţelege că acţionarii nu ar trebui afectaţi prin reducerea profitului, fapt greu de înţeles dacă se are în vedere dezvoltarea afacerii pe termen lung. Să amintim de costurile uriaşe ale licenţelor 3G din Anglia şi Germania în 2000, care nu au redus investiţiile în acele ţări. S-a vorbit şi de ‚o industrie de telecomunicaţii „low-cost“ cu investiţii „reduse“’, care ar fi, probabil, în ton cu economia noastră ‘low-cost’ cu investiţii ’reduse.’

Pentru recuperarea celor €60 milioane, operatorii ar putea externaliza reţelele de turnuri prin crearea unui operator de turnuri, care să creeze o reţea unică naţională pentru toţi operatorii, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Începutul a şi fost făcut de către Orange şi Vodafone în această vară.

La evenimentul AOMR, domnul ministru Dan Nica, declara ca ‚ANCOM ar trebui să asculte cu atenţie toate opiniile şi în special „argumentele bazate pe costuri financiare“ legate de evoluţia tarifelor de interconectare pentru operatorii de telefonie mobilă şi să ia o decizie care să nu creeze „uriaşe probleme“ şi să ducă Româ­nia într-o „extremă“ între ţările Uniunii Europene, neştiind, probabil, că deja suntem ’întro extremă între ţările UE’ - cu €0,0307/minut tarif de terminare în reţele mobile, România este peste media UE de €0,0233/minut, deşi statutul său macroeconomic nu o îndreptăţeşte  S-a mai adus în discuţie faptul că anul trecut statul român a încasat de la operatorii de telefonie mobilă ’aproape €700 milioane’ în urma licitaţiei prin care operatorii au achiziţionat spectru radio, fără a spune dacă aceşti bani au fost investiţi în ’România Digitală’, pentru conectarea României la reţele de mare viteză sau au fost atraşi de ’găurile negre’ ale economiei noastre. Grija ca aceşti bani să fie luaţi în considerare la calcul tarifelor ar trebui să fie la fel de legitimă ca cea a cheltuirii lor în interesul telecomunicaţiilor româneşti, al economiei noastre, pentru a scuti operatorii de telecomunciaţii de cheltuieli suplimentare. Domnia sa nu s-a gândit însă la cei care ar trebui să plătească în plus €206 milioane pe an pentru ca operatorii să nu piardă €60 milioane, la românii consumatori de servicii de comunicaţii mobile. Şi nici la efectul asupra întregii economii, societăţi a cheltuirii în plus a €206 milioane/an doar pentru a salva €60 milioane operatorilor.

Lupta ANCOM pentru punerea pe costuri a tarifelor, pentru normalitate, este un prilej pentru a regândi modul în care sunt tarifate aceste servicii. Dacă analizăm tarifele din telefonia mobilă observăm că au fost construite pentru a ţine captiv românul consumator al acestor servicii: sute de minute în reţea la tarife rezonabile şi uriaşe taxe vamale care să-i oprească să ’iasă’ din reţea la depăşirea minutelor alocate - Cosmote €0,223/minut la abonament de €8,8/lună, Orange - €0,15/minut la abonament de €8/lună şi Vodafone €0,21/minut la abonament de €9. Astfel, România are mai multe reţele de comunicaţii mobile care nu prea comunică între ele - 85% din trafic se termină în propria reţea şi doar 9,5% din trafic se termină în alte reţele mobile, fapt ce nu denotă eficienţă. Aşa au ajuns românii, în încercarea de a vorbi cu persoane conectate în alte reţele, să aibă în buzunar 2 sau 3 telefoane mobile contectate în reţele diferite pentru a evita uriaşa taxă vamală numită tarif de terminare. Şi pentru aceasta românii plătesc mai mult, nu doar pentru aparatele telefonice, ci mai ales pentru conectarea lor în alte reţele. Iar aceste costuri au fost evidenţiate de studiul KPMG - €206 milioane pe an, adică circa €10 pe an pentru fiecare din cei circa 20 milioane de români.   

Punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţele mobile oferă, poate, un moment asemănător cu cel de la liberalizarea telefoniei fixe când au fost rebalansate tarifele. Atunci SUA pierdeau un miliard dolari pe an din cauza tarifelor mari ale monopolistului AT&T, astăzi România numai €206 milioane. Este momentul ’rebalansării tarifelor din comunicaţiile mobile’ pentru eficienţă şi accelerarea competiţiei .

Tarifele de terminare în reţelele fixe puse pe costuri au făcut ca românii să aibă, dacă mai au, un telefon fix şi nu 2 sau 3 cum se întâmplă în telefonia mobilă. Punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţele mobile are rolul să permită românilor să aibă NUMAI UN telefon mobil în buzunar, aşa cum au numai un telefon fix acasă şi să nu plătească mai mult decât trebuie. Pentru aceasta, ANCOM trebuie lăsată să-şi facă datoria în interesul întregii ţări, a întregii economii nu numai a unei părţi a acesteia.

PS. Nu pot sa nu remarc ’pasul înainte la offside’ făcut în acestă toamnă de unii operatori de comunicaţii mobile mărind tarifele pentru abonamente, prin eliminarea abonamentelor ieftine, de 4 sau 5  euro pe luna. Acest pas înainte pare a-i lăsa încă odată in ’offside’ pe consumatorii români.