vineri, 6 iunie 2014



Despre tarifele de roaming în UE si 

contribuția europarlamentarilor României


În ultima vreme, diverși reprezenanți ai PNL declară că europarlamentara Ioana Adina Vălean a redus tarifele de roaming în UE, lucru nu întocmai adevarat.

Reducerea tarifelor de roaming a fost initiată de comisarul Viviane Reding si continuată de actualul comisar pentru Agenda Digitală Nelie Kroes. Viviane Reding a fost cea care a ințiat și coordonat primele regulamente privind roamingul în țările UE - nr. 717/27 iunie 2007 și nr. 544/18 iunie 2009, cu scopul de a limita valoarea tarifelor de roaming în țările UE, uriașe înainte de 2007. Comisarul Nelie Kroes a continut reforma începută de Viviane Reding lansând noi regulamente cu scopul de a elimina tarifele de roaming, inerent pentru piața unică (regulamentul nr. 531/13 iunie 2012, etc.). Aceste regulamente ale roamingului au fost elaborate și propuse de echipa comisarilor respectivi (Reding sau Kroes) și au parcurs etapele consultării între diferitele foruri europene - industrie, Parlament, Consiliu, etc. Ioana Adina Vălean în calitate de membră al Parlamentului European s-a întilnit cu regulamentul de roaming în etapa de consultare cu Parlamentul, etapă în care propunerile Comisiei Europene suferă uneori modificări. În această etapă intervine și lobby-ul consumatorilor, dar mai ales al industriei (mari operatori, asociații ale operatorilor, etc.) cu scopul de a întârzia sau modifica valorile propuse de către inițiatorii regulamentului, veniturile din roaming având o pondere importantă în totalul veniturile operatorilor

De exemplu, lucrul la al treilea regulament de roaming a început cu o consultare, IP/10/1679, lansată de către Comisia Europeană (CE) în 8 dec 2010, prin care aceasta dorea opiniile clienților, firmelor, operatorilor de telefonie mobilă și autorităților publice privind piața de roaming pentru telefonia mobilă în UE. Regulamentele anterioare au stabilit plafoane pentru prețurile de consum ale serviciilor în roaming (telefonie, SMS), dar încă nu exista o piață unică competitivă a serviciilor de roaming, operatorii stabilind prețuri apropiate de plafoanele reglementate și realizând astfel marje ridicate pentru aceste servicii. Obiectivul stabilit prin Agenda digitală pentru Europa este ca diferența dintre tarifele de roaming și cele naționale să se apropie de zero până în 2015. Consultarea invita la evaluarea normelor UE în materie de roaming, solicitând idei despre cele mai bune metode de sporire a concurenței pe piața serviciilor de roaming, protejând în același timp interesele consumatorilor și firmelor din Europa.
A urmat reducerea anuală a tarifelor de roaming, referința IP/11/814 din 30 iunie 2011, astfel că de la 1 iulie 2011, tarifele serviciilor de roaming cu amănuntul au scăzut la €0,35/minut pentru apelurile efectuate și la €0,11/minut pentru apelurile primite.
În 6 iulie 2011, Comisia Europeană prezenta o propunere, IP/11/835, vizând o soluție pe termen lung la problema costului ridicat al utilizării în roaming a dispozitivelor mobile în UE. Propunerea introducea măsuri de stimulare a concurenței, permițând clienților să încheie, de la 1 iulie 2014, un contract pentru servicii mobile în roaming separat de contractul de servicii de comunicații mobile naționale utilizând același număr de telefon. Operatorilor de rețele mobile, inclusiv operatorilor de rețele mobile virtuale, li se oferea dreptul de a utiliza rețelele altor operatori, la prețuri cu ridicata reglementate, încurajând astfel concurența pe piața serviciilor de roaming. Propunerea aborda cauza principală a problemei, absența concurenței pe piața serviciilor de roaming, oferind consumatorilor mai multe opțiuni și facilitând accesul operatorilor alternativi la piața serviciilor de roaming, vizând astfel realizarea obiectivului stabilit în Agenda digitală pentru Europa: diferența dintre tarifele serviciilor de roaming și cele naționale să se apropie de zero până în 2015.
Propunerea reducea în continuare plafoanele tarifare cu amănuntul pentru serviciile de voce și SMS și introducea un nou plafon tarifar cu amănuntul pentru serviciile mobile de date. De la 1 iulie 2014, consumatorii de roaming urmau să plătească maxim €0,24/minut la efectuarea unui apel, maxim €0,10/minut la recepționarea unui apel, maxim €0,10 pentru transmiterea unui SMS și maxim €0,50/megabait pentru descărcarea de date în roaming (facturare per kilobait utilizat).
Propunerea a fost înaintată către Parlamentul European, care beneficia și de ajutorul BEREC, care spre finele lunii august 2011, prezenta Parlamantului European analiza sa asupra regulamentului de roaming propus, analiză care împărtășea o mare parte din concluziile CE, atrâgând însă atenția asupra unor probleme tehnice și competiționale
Potrivit Reuters, citată de Telecomper în 1 februarie 2012, Parlamentul, în urma analizei propunerii CE, propunea tarife mai mici, fiind citată Angelika Niebler, raportor, responsabil din partea Parlamentului cu regulamentul de roaming. Propunerea Niebler reducea la jumătate tariful apelurilor primite, €0,05/minut în 2014 și al mesajelor SMS, 0,05.

Plafoane tarifare ale prețurilor cu amănuntul și cele propuse (fără TVA)

Iul 2008
Iul 2009
iul 2010
Iul 2011
Iulie 2012
Iulie 2014
Euro




Kroes
Niebler
Kroes
Niebler
Apel originat
0,46
0,43
0,39
0,35
0,32
0,20
0,24
0,10
Apel primit
0,22
0,19
0,15
0,11
0,11
0,07
0,10
0,05
SMS trimis

0,11
0,11
0,11
0,10
0,07
0,10
0,05
1 MB date




0,90
0,50
0,50
0,20

Au intervenit și grupurile de lobby reprezentând consumatorii: Europeans for Fair Roaming cerea, la începutul lunii februarie 2012, membrilor Parlamentului acțiuni decisive contra tarifelor excesive pentru roamingul de date. Aceștia apreciau că noul regulament merge în direcția potrivită, însă limitările tarifelor de roaming sunt mult prea mari.
Pe de altă parte, asociaţiile operatorilor de telecomunicații respingeau planul europarlamentarilor de a reduce tarifele serviciior de roaming într-un ritm mai alert decât cel propus de CE. GSMA, asociaţie care grupa circa 800 operatori de telefonie mobilă, era îngrijorată de propunerea de a reduce în continuare tarifele serviciilor în roaming, considerând o nouă reducere "contraproductivă" - nu va ajuta la dezvoltarea unei pieţe dina­mice şi va descuraja intrarea unor noi jucători pe piaţă.
Conform MEMO/12/227 din 28 martie 2012, Comisia Europeană, parlamentarii europeni şi reprezentanții Consiliului au ajuns la un acord preliminar pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text şi Internet mobil potrivit IP/11/835 - din iulie 2014 tarifele apelurilor originate nu pot depăşi 0.19/minut, iar cele primite €0,05/minut. Pentru SMSuri s/a stabilit un plafon de 0,06/minut, iar pentru transferul datelor 0,20/megabyte.

Plafoane tarifare aprobate (fără TVA)
Euro
Iulie 2011
Iulie 2012
Iulie 2013
Iulie 2014
Apel originat
0,35
0,29
0,24
0,19
Apel primit
0,11
0,08
0,07
0,05
SMS trimis
0,11
0,09
0,08
0,06
1 MB trimis

0,70
0,45
0,20

Regulamentul permite consumatorilor să semenze din iulie 2014 un contract pentru servicii de roaming de la un alt furnizor de servicii decât propriul operator național, păstrând același număr de telefon. Din iulie 2014, operatorii de rețele virtuale și revânzători vor primi acces la rețelele altor operatori la prețuri en-gros reglementate în scopul de a oferi servicii de roaming concurente.
Acordul era un compromis între tarifele propuse iniţial de Comisia Europeană şi cele ale Parlamentului European din februarie, discuţiile din Parlamentul European privind reducerea tarifelor durând nouă luni.

În 10 mai 2012, Parlamentul European vota noile tarife pentru servicii în roaming în UE, iar în 30 mai 2012 și Consiliul de miniștri al UE aproba noul regulament. În 28 iunie 2012, prin IP/12/709, CE publica noile tarife pentru servicii în roaming valabile de la 1 iulie 2012.


Similar raportorului Angelika Niebler în 2012, Adina Vălean a fost raportor al Parlamentului European pentru tarifarea serviciior de roaming din țările UE prezentându-și raportul în 3 aprilie 2009. Atunci, comisarul Viviane Reding propusese, MEMO/08/578 din 23 sept 2008, reducerea tarifelor apelurior originate la €0,43/minut din iulie 2009, €0,40 din iulie 2010, €0,37 din iulie 2011 și €0,34 din iulie 2012, a tarifului apelurior primite la €0,19/minut din iulie 2009, €0,16 din 2010, €0,13 din 2011 și €0,10 din 2012 și €0,11 pentru un SMS trimis. Tarifele negociate și aprobate de forurile competente (Parlament, Consiliu, etc.) au fost: pentru apeluri originate - €0,43/minut din iulie 2009, €0,39 din 2010, €0,35 din 2011, pentru apeluri primite - €0,19/minut din iulie 2009, €0,15 din 2010 și €0,11 din 2011, pentru SMS transmis €0,11 din 2009 până în 2011. Se observă că Parlamentul European a redus tarifele propuse de către Comisia Europeană deabia începând cu anul 2010, probabil în ”mandatul” Niebler!



De aici și până a spune ca o europarlamentară din România a redus tarifele de roaming din UE este cale lungă. Afirmând acest lucru în mod insistent i-ar putea face pe cei care nu cunosc să credă că România, prin reprezentanții săi, chiar a fost în stare să reducă tarifele de roaming din UE, fapt departe de adevăr.   
Decât sa spună ce au făcut acum câțiva ani, candidații ar fi trebuit, mai degrabă, să propună obiective pentru viitorul mandat: accesul la Internet, drept fundamental sau măcar în sfera serviciului universal; interzicerea comercializării terminalelor codate; eliminarea tarifelor de terminare în rețele mobile; reducerea duratei maxime a unui contract la 12 luni.
Publicat și în ziarul BURSA din 19 mai 2014