luni, 23 octombrie 2023

 Repetă ANCOM episodul Adrian Diță?

4. O treime din veniturile ANCOM la bugetul statului - mobilul ”reformei”!!!

 

În fine, pare că iese la iveală mobilul ”reformei” de la ANCOM preconizată de familia Zgonea. Conform informării de mai jos ANCOM ar urma să ”doneze” 33% din venituri guvernului țării, un guvern înglodat în datorii (și nu pentru invstiții) și care pare a fi pierdut controlul de vreme ce trăiește din împrumuturi de azi pe mâine: se împrumută aproape în fiecare luna pe piața internă prin titluri de stat Tezaur, Fidelis, bănci, etc. Plus piața internațională. Și aceasta doar din ambiția politicienilor de a-și păstra privilegiile pe care și le-au acordat (pensii speciale, sporuri speciale, salarii speciale,…numite în popor nesimțite.)

Adică nu ar fi vorba de reduceri ale tarifelor din telecomunicații, cum spuneam anterior, ci dimpotrivă.

  

Telecomunicațiie par a se alătura energiei electrice în a contribui la bugetul șubred al țării. Să amintim că acum circa doi ani prețul energiei electrice a explodat într-un context mondial delicat sub privirile îngăduitoare ale autorității de resort. O explicație la modul pasiv în care autoritatea de reglementari a asistat la creșterea prețurilor poate fi și faptul că circa 70% (?) din energie a fost vândută de companii la care statul era acționar. Iar profitul mare realizat de aceste companii prin mărirea prețului, care a însemnat bani în plus scoși din buzunarele românilor și ale companilor românești, s-a dus la bugetul statului sub formă de dividende. Pare a fi rândul telecomunicaților să scoată bani din buzunarele românilor pentru găurile negre din bugetul țării, iar ANCOM să devină colector de taxe pentru bugetul țării!!!

De asta este bine să ai un pafarist la conducere - acesta va executa orbește ordinele știind că nu meritele profesionale l-au promovat. Și chiar dacă ar vrea tot nu ar putea - nu ar fi în stare să convingă nepricepându-se, fiind pafarist.

 

Ce se va întâmpla cu ANCOM în această situație? Pentru acest an par a nu fi probleme deosebite - au mai rămas trei luni. Ce s-ar putea întâmpla de anul viitor? ANCOM, fie va mări taxele percepute de la operatori cu 50% pentru a-și menține veniturile necesare în condițiile plății către bugetul statului a o treime din aceste venituri, fie nu, în care caz vor fi probleme.

În primul caz, mărirea cu 50% a taxelor percepute operatorilor, aceștia vor transfera noile costuri către românii consumatori de servicii de telecomunicații mărind tarifele, fapt care va duce și la creșterea inflației. S-ar putea să apară presiuni asupra operatorilor pentru a menține tarifele. Măcar până la alegeri. Aceste cheltuieli în plus ale operatorilor apărute într-un context nefavorabil (inflație, legea 5G, …) ar putea duce la încetinirea investițiilor (în tehnologia 5G, de exemplu), și așa destul de încetinite.

În al doilea caz ar urma o restângere a activității, concedieri de personal, investiții reduse, care vor duce la deteriorarea activității autorității cu consecințe grave asupra pieței - competiție, calitatea serviciilor, investiții, tarife, etc. Potrivit https://www.ancom.ro/buget_1498 ANCOM a avut în anul 2022 venituri de 423,1 milioane lei și cheltuieli de 412,6 milioane lei dintre care 172,8 milioane cheltuieli de personal, 317,2 milioane cheltuieli curente, etc. Presupunând pentru anul 2024 venituri de 450 milioane lei ar rezulta 150 milioane lei de ”donat” rămânând circa 300 milioane lei insuficienți pentru funcționarea autorității. Dificil de realizat fără constângeri deosebite – personal, activitate curentă, investiții, etc. care evident vor afecta activitatea și performanțele ANCOM și ale pieței.

 

România fiind membră a UE funcționarea ANCOM se face conform reglementărilor europene – Codul European al Comunicatilor Electronice, transpus cu oarecare întârziere și în legislația locala https://www.ancom.ro/legislatie-europeana_122. Acesta dedică autorităților naționale capitolul I (art. 5-11) din Titlul II.

Conform art. 6 alin. (2), ANCOM trebuie să aibă resursele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor atribuite.

(2) Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente își exercită competențele în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că acestea dețin resurse tehnice, financiare și umane adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt atribuite.

Art. 9 prevede că ANCOM beneficiază de autonomie în executarea bugetului.

Articolul 9

Capacitatea de reglementare a autorităților naționale de reglementare

(1) Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare au bugete anuale separate și că acestea beneficiază de autonomie în executarea bugetului alocat. Bugetele se publică.     

În plus. art. 8 specifică independența ANCOM față de factorul politic și faptul că autoritatea nu primește instrucțiuni (de a ”dona” 33% din venituri, de exemplu) de la nici un alt organism. Adică nici de la coaliția de guvernare. 

Articolul 8
Independența politică și răspunderea autorităților naționale de reglementare

(1) Fără a aduce atingere articolului 10, autoritățile naționale de reglementare acționează în mod independent și obiectiv, inclusiv la conceperea procedurilor interne și organizarea personalului, își desfășoară activitatea într-un mod transparent și responsabil, în conformitate cu dreptul Uniunii, și nu solicită și nici nu primesc instrucțiuni de la niciun alt organism în legătură cu îndeplinirea sarcinilor care le sunt atribuite în temeiul dreptului intern care transpune dreptul Uniunii. Acest lucru nu exclude controlul conform dreptului constituțional intern.

Nimeni nu are voie să transforme ANCOM în colector de taxe pentru bugetul statului, să-i deturneze obiectul de activitate. Nici președintele ANCOM și nicio altă persoană din guvern sau din PSD & Co nu are/au voie să folosească fondurile ANCOM în alte scopuri, adică să-i deturneze veniturile fără a se risca o procedură de infringement.

  

Revin cu aceiași întrebare legată de incompatibilitatea (soțul și soția în aceiași instituție) invocată la numire de actualul președinte ANCOM – cine va pleca primul din ANCOM? Soțul soției sau soția soțului?  

 

Și închei cu întrebarea din titlu - Repetă ANCOM episodul Adrian Diță? Înclin să cred că da, și poate cu același final ca acum șase ani.

 

Mai jos o altă informare dintre cele care circula in ANCOM

Disoluția autorității la Autoritatea Naţională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații! Altfel nu am putea concluzia încă din debutul acestei informări situația în care a ajuns o structură esenţială a statului român. ANCOM e echivalentul FCC din SUA sau Ofcom din UK. Îşi închipuie cineva că într-un stat modern, autoritatea care reglementează comunicaţiile ar putea să fie condusă de o familie??? Împreună cu un fel de curte de tip Ev Mediu...

Ce se întâmplă la ANCOM de câteva luni depășește cele mai imaginative scenarii. Sub conducerea lui Valeriu Zgonea și a soției sale  - care menține un permanent contact cu directorii fideli de la București - (există probe zdrobitoare în acest sens) - ANCOM va urma traseul altor instituții publice care au eșuat în urma politizării fără precedent care se manifestă azi în România. La ANCOM e chiar mai mult decât o politizare banală, e feudalizare în toată regula, pe persoană fizică, cum spunea un alt client al justiţiei.

După ce Curtea Constituțională a respins sesizarea opoziției privind legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, la sediul central al ANCOM a început adevărata agitație și vânzoleală. Oamenii s-au prins că în curând instituția în care lucrează se va confrunta cu o criză financiară de proporții, având în vedere faptul că ANCOM va pierde lunar 33% din veniturile lunare, ceea ce va conduce în timp la imposibilitatea Autorității de a funcționa. Acum nu se mai discută despre nuanțe, reducerea numărului de funcții de conducere, etc, ci direct despre o destructurare a ANCOM din lipsa fondurilor. Dacă până mai ieri, familia Zgonea, împreună cu secretarul lor personal și doi, trei directori speriați din București au reușit să păcălească oamenii de bună credință din instituție, în prezent chiar și cei mai neimplicați angajați au început să se trezească la realitate.

Deja organigrama pritocită de gașca de la butoane a trecut pe plan secund pentru vechii profesioniști ai Autorității care își văd amenințate poziția, salariul și viitorul profesional. Ca orice diversiune ieftină a picat și schema mincinoasă prin care au fost aburiți sindicaliștii acum câteva săptămâni de directorii care au pupat inelul zgonian. Azi, după decizia CCR, Sindicatul ANCOM a rămas singura redută prin care această instituție STRATEGICĂ  a statului ar mai putea să evite desființarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu