vineri, 28 aprilie 2017

ANCOM incotro?

ANCOM se afla intr-o situatie delicată, dacă nu dificilă care provine dintr-un cumul de factori. In primul rand legea salarizarii recent propusă include si salarizarea angajaților autoritătii nationale de reglementări desi aceasta NU se finanțeaza de la bugetul de stat, ci din fonduri atrase de la operatorii pieței pe care o monitorizează, conform recomandarilor Comisiei Europene. Directiva cadru 2002/21/EC prevede la art 3 ca autoritățile de reglementare sa aiba asigurată finanțare adecvată desfasurarii activitatii, plății unor eventuali consultanti si plăților necesare păstrarii unor angajati competenți si motivați. 




Cum nivelul salarizarii in telecomunicatii a fost mai tot timpul aproape dublu fata de salariul mediu net pe economie, in conformitate cu noua lege acestea se vor alinia economiei, adică reduse la aproape jumătate, facand dificila păstrarea competentelor pe o piata a fortei de munca dezechilibrata.

Noua lege ignora aceste realitati si de dragul uniformitatii sau in numele populismului pune in pericol functionarea unei autoritati care in ultimii ani si-a construit un prestigiu recunoscut nu numai pe plan intern de catre operatorii nostri, ci si pe plan international. O soluție pentru păstrarea celor mai buni specialiști ar fi încheierea cu aceștia (PFA, ..) a unor contracte cu valoarea salariului actual, dar soluția nu s-ar putea aplica pentru toți. O altă soluție ar fi tot externalizarea - contracte cu consultanții, adică mai mulți bani cheltuiți.
ANCOM cu salarii mult mai mici decât piața telecomunicațiilor nu va mai fi la fel de eficient, pentru că cei mai buni dintre angajați vor pleca - la operatori, de exemplu. Iar cei rămași nu vor putea face față, nu vor fi motivați, ... Este dificil de arbitrat corect o competiţie având o stare socială inferioară celor pe care trebuie să îi monitorizezi
Cu siguranță că situația din România va ajunge subiect de discuție la Comisia Europaană și BEREC.

O a doua problema care, colac peste pupăza, vine sa ingreuneze situatia este vacantarea postului de presedinte al autoritatii. Domnul Catalin Marinescu, primul presedinte ANCOM care isi ducea la bun sfarsit un mandat complet si chiar mai mult, isi anunta demisia in luna martie dand timp decidentilor sa aleaga si sa numeasca un nou presedinte ANCOM. Ei bine la peste o luna de la anunt ANCOM se afla in situatia de a nu avea un presedinte, care este si ordonator de credite, astfel ca nu se pot face plati. Nici de salarii!
Este evident că ANCOM are nevoie urgentă de un președinte și nu de unul oarecare, ci de unul în stare să lupte pentru a împiedica ”prăbușirea” ANCOM, anunțată prin noua lege salarizării. Are nevoie de un președinte capabil să-l convingă primul ministru că ANCOM nu trebuie inclus în noua lege a salarizării. Iar cel mai indicat pentru a prelua acest rol pare a fi Alexandru Petrescu, propus acum un an să-l înlocuiască pe Cătălin Marinescu și actualmente membru în guvernul României. Dânsul poate avea un dialog direct cu colegii de guvern - ministrul muncii, inițiatorul legii și primul ministru și îi poate convinge să evite o mare greșeală care ar putea pune în pericol o industrie cu venituri de circa 4 miliarde euro, dar cu impact deosebit asupra dezvoltării economiei naționale. În plus are și expertiza și experiența necesară - pregătire, o bună înțelegere a afacerilor, experiență în conducere, bun communicator, …
Un președinte slab, fără putere de convingere și fără expertiza necesară, ar fi fatal pentru autoritate - va duce la pierderea celor mai valoroși specialiști, la decăderea autorității naționale ANCOM, la probleme ale pieței și economiei.


În fine, al treilea factor, despre care voi scrie și separat, îl constituie eliminarea președintelui României din procesul de numire a președintelui ANCOM, care poate afecta grav nu numai procesul de selectie, dar poate deschide ușa unor abuzuri pentru care România a fost în procedură de infringement în anul 2009 și care s-a încheiat cu angajamentul că președintele autorității va fi propus de guvern și numit de președintele țării.  

luni, 24 aprilie 2017

În atenția domnului președinte Klaus Johannis,
În atenția domnului prim ministru Sorin Grindeanu

Noul președinte ANCOM ???

Nu știm încă cine este noul președinte ANCOM deși postul este vacant începând de astazi, iar fostul președinte, Cătălin Marinescu, a anunțat din timp intenția de a demisiona. Timp a fost, peste o lună, sa se fi nominalizat un nou președinte ANCOM, dar cu toate acestea la momentul vacantării postului nu a fost anunțat niciun nume.
Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu și fost ministru al telecomunicațiilor ar fi trebuit să nominalizai o persoană, de preferință bun cunoscător al telecomunicațiilor ca afacere si tehnologie, etc. care să fie apoi trimisă spre validare președintelui țării.
Domnule președinte Klaus Johannis vă amintesc că în spriltul ”lucrului bine făcut” ar fi trebuit să semnați numirea unui nou președinte ANCOM în intervalul scurs de la anunțarea demisiei.
Iar pentru a veni în ajutor, imediat după anunțarea demisiei domnului Cătălin Marinescu, am și făcut o propunere pentru funcția de președinte ANCOM - Alexandru Petrescu, fost director Poșta Română și fost candidat la funcția de președinte ANCOM acum circa un an când se punea problema înlocuirii domnului Cătălin Marinescu, actualmente ministru. .
Iar dacă a fost prea puțin o propunere mai adaug încă două cu speranța că procesul de nominalizare se va accelera. Ambii sunt din ANCOM cu o îndelungată experiență în telecomunicații:
- Bogdan Iana, inginer cu o bogată experiență si expertiză în administrarea resurselor limitate și liderul echipei care a organizat prima licitație de spectru din România în 2012
- Eduard Lovin, inginer cu bogată experiență și expertiză în reglementare cu un rol important în încercarea de resuscitare a proiectului RoNet

Domnilor decidenți, vă rog să decideți și să nominalizați cât mai repede un președinte pentru ANCOM, autoritate care administreaza o industrie cu venituri de circa 4 miliarde euro.pe an și cu o contribuție deosebită la progresul economiei naționale.  

miercuri, 12 aprilie 2017

Un mandat pentru noul președinte ANCOM

În 24 aprilie 2015 își va termina activitatea la ANCOM Marius Cătălin Marinescu, primul președinte al autorității naționale de reglementare a telecomunicațiilor care a dus la bun sfârșit un mandat complet de șase ani. Ceilalți președinți au avut mandate întrerupte de intervenții politice brutale, care au dus și la atenționări din partea Comisiei Europene și chiar au inspirat consolidarea prin legislație a puterii președinților autorităților de reglementare a telecomunicațiilor din UE, astfel că președintele Cătălin Marinescu a putut rezista un mandat întreg. Și încă doi ani în plus!

Mandatul de șase ani este prea lung. Șase ani sunt cam mulți pentru a ține motivat președintele unei autorități care monitorizează o industrie cu venituri de circa €4 miliarde. Un mandat mai scurt, de 4 sau 5 ani, ar putea ține mult mai motivat președintele, care având posibilitatea și al unui al doilea mandat ar putea totaliza 8 sau 10 ani la conducerea autorității.

Dacă durata mandatului președintelui ANCOM ar trebui micșorată, salariul acestuia ar trebui mărit. Mult! Președintele ANCOM ar trebui remunerat corespunzător activității și, mai ales, nivelului salarizării pieței pe care o monitorizează cu un salariu aproape de vârful și nu de media salariului din telecomunicații. Potrivit Ziarului Financiar din 28 martie 2017, președintele Cătalin Marinescu a câştigat în anul 2015, în medie, 4.693 lei/lună, de peste 3 ori mai puțin decât directorii executivi din subordinea sa. Limitarea salariului s-a făcut din considerente demagogice și este nemotivantă pentru conducătorul unei instituții finanțată de către piață, pentru cel ce ar trebui să monitorizeze o piață cu venituri de €4 miliarde și în care salariul mediu este dublul salariului mediu pe economie.

Cum ar trebui să fie condusă ANCOM? ANCOM ar trebui să aibă un președinte bun cunoscător al pieței, al telecomunicațiilor ca afacere și ca tehnologie, un bun mediator, un bun diplomat  și un bun comunicator. Să aibă și un vicepreședinte, care să preia atribuțiile acestuia la nevoie. Să menționăm că în mandatul președintelui Cătălin Marinescu au fost prevăzute două poziții de vicepreședinte, neocupate pe întreaga durată a mandatului, fără a fi afectată buna funcționare a autorității. Dat fiind puternicul impact al comunicațiilor electronice asupra economiei naționale, președintele și vicepreședintele ANCOM ar trebui aleși în urma unui concurs de competențe, în care fiecare candidat să-și prezinte public strategia.

Care ar putea fi mandatul noului președinte ANCOM?
1. Să dezvolte sau măcar să mențină competiția, păstrând numărul de (mari) competitori pe piață, stimulând cote de piață cât mai egale, încercând să atragă noi competitori, ca de exemplu operatorii de rețele mobile virtuale. Până în martie 2015 România era una dintre puținele țări din UE care nu avea operatori de rețele mobile virtuale. Noroc cu Lycamobile, operator cu prezență globală, și cu eforturile sale, care au scos România de pe lista rușinii, a țărilor fără operatori de rețele mobile virtuale. Deocamdată Lycamobile este singurul operator, iar noul președinte ar trebui să stimuleze intrarea de noi operatori (din țară, sau fără a aparține unor mari companii internaționale) printr-o reglementare stimulativă.
În noul mandat, ANCOM s-ar putea întâlnii cu tendințe mult mai puternice de consolidare a pieței sub diverse forme - achiziții, fuziuni, partajare rețele, parteneriate, externalizare de activități, etc. astfel că menținerea unei piețe competitive va fi o sarcină foarte importantă, poate cea mai importantă. Unele parteneriate (partajarea de rețele, ...) pot dezavantaja operatorii care nu sunt parte, iar reglementarea devine foarte importantă.  
Tot pentru stimularea competiție, ANCOM, ar trebui să accelereze punerea pe costuri a tarifelor de terminare în rețelele mobile pentru ca până în anul 2020 acestea să dispară. Din anul 2014 tarifele de terminare în rețelele mobile din România nu s-au mai modificat ajungând, din nou, aprope de media UE! Fără tarife de terminare în rețele mobile vom avea o competiție mai echilibrată. Apoi, telefonia fixă, sau operatorii mai mici nu vor mai subvenționa telefonia mobilă, iar penetrarea telefonelor mobile ar putea scădea spre 100%, adică românii să nu mai fie nevoiți să aibă în buzunare două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite rețele pentru a evita taxele vamale impuse de marii operatorii de telefonie mobilă. În felul acesta societatea noastră ar plăti cât trebuie pentru serviciile de comunicații electronice.
Pe termen scurt noul președinte ANCOM ar trebui să aibă în vedere licențierea tehnologiei 5G. Un obiectiv imediat ar fi desemnarea unui oraș (Alba Iulia, de exemplu) și alocarea unei benzi de frecvențe (3,x GHz?)) pentru ca, în conformitate cu planul de acțiune 5G al Comisiei Europene, să putem avea în România un prim experiment 5G anul viitor. Apoi, ar urma planificarea și organizarea licitației de spectru pentru licențe 5G astfel încât serviciile bazate pe această tehnologie să poată fi oferite comercial din anul 2020.
2. Să protejeze românul utilzator al serviciilor de comunicații electronice, prin tarife la nivelul puterii sale de cumpărare. Aceasta înseamnă tarife de terminare în rețelele mobile bazate pe costurile unui operator eficient, dar și tarife care să permită convorbiri și în alte rețele la prețuri rezonabile astfel ca românul să aibă în buzunar doar un singur telefon mobil. Dispariția tarifelor de roaming internațional de la 15 iunie 2017 ar putea produce un mic șoc în tarifele interne, (rebalansare?), iar procesul ar trebui monitorizat cu atenție pentru ca societatea să nu plătească mai mult decât ar trebui pentru serviciile de comunicații mobile.
Noua conducere ANCOM ar trebui să ia măsuri care să mărească libertatea de mișcare și puterea de negociere a românului utilizator de servicii de comunicații electronice. În primul rând ar trebui să interzică vânzarea telefoanelor mobile codate. Cel puțin doi operatori de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţelele proprii astfel că nu pot fi folosite în alte reţele fără a fi decodate. Iar decodarea nu se face întotdeauna gratis! De ce telefonul mobil cumpărat cu plata în rate în cadrul unui abonament pe unu sau doi ani este codat? O casă cumpărată cu plata în rate nu este “codată” - se poate folosi cum se doreşte: proprietarul poate locui in ea, o poate închiria sau vinde. Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligaţii) nu există deplinătatea uzufructului: eşti obligat sa-l foloseşti numai intr-o reţea, deşi este al tău. La telefonia fixă niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plateşte integral pe durata contractului? Apoi, tarifele NU ar mai trebui să fie denominate in Euro, deoarece moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, au salariile denominate (preponderent) în lei și sunt plătiţi in lei. Merele, ceapa, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce unii operatori denominează tarifele în Euro făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare și trecând astfel riscul valutar în seama românilor utilizatori ai serviciilor de telecomunicații? Pachetul de reglementări al Comisiei Europene din dec. 2009, printre altele, limita durata contractelor pe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevedea şi faptul că operatorii trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. Și noul pachet de reglementări susține micșorarea duratei contractelor la un an. La noi, operatorii oferă, preponderent, contracte cu durata de doi ani, fapt ce limiteaza libertatea de mișcare a utilizatorilor finali, astfel ca în noul mandat contractele cu durata de un an ar trebui să fie preponderente. Toate acestea influenţează mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui. Noul mandat ar trebui să conducă la un utilizator român mult mai mobil, cu putere de negociere sporită și, implicit, la o competiție sporită (calitate, tarifare) în păstrarea clienților.
3. Să contribuie la creșterea telecomunicațiilor și implicit a economiei naționale, la transformarea digitală a României, stimulând investițiile în rețele de mare viteză care să conecteze toți românii și întreaga Românie inteligentă și digitală, ușurând astfel dezvoltarea afacerilor în toate regiunile țării și realizând o relație facilă și prietenoasă a cetățeanului cu administrația de stat, un sistem de învățământ, cultură, sănătate, etc. modern și eficace.
Pentru aceasta, în noul mandat ar trebui introdus accesul de mare viteză în sfera serviciului universal. Introducerea accesului de mare viteză în sfera serviciului universal, corelat cu stimularea adopției, va contribui la creșterea utilizării internetului în România, adică la scăderea decalajului față de restul țărilor UE și la creșterea economică a țării.  
4. Să mențină prestigiul României pe plan internațional, prestigiu cucerit în cei 8 ani de mandat al președintelui Cătălin Marinescu. România prin ANCOM se bucură de recunoaștere internațională nu numai în zona noastră (grupul regional http://www.ancom.org.ro/en/cee-regional-working-group-_4968 fondat la inițiativa noastră, ..) dar și în Europa prin poziții de conducere în diferite organisme. Participarea României, prin ANCOM, la viața telecomunicațiilor UE a încetat a mai fi una pasivă, de spectator la evenimentele de specialitate, devenind una activă prin implicarea în procesul decizional, prin poziții de conducere. 

O autoritate autoritară, independentă, capabilă să realizeze o reglementare predictibilă și echidistantă sunt stimuli pentru investiții în rețele de nouă generație și mare viteză și pentru competiție în interes național, contribuind și la dezvoltarea economică a țării. La finalul mandatului noului președinte ar trebui să avem o Românie digitală, în care utilizarea internetului fix să ajungă aproape de media UE, contribuind astfel și la creșterea PIBului țării. 

miercuri, 5 aprilie 2017

20 de ani de telefonie mobilă digitală în România

Joi 6 aprilie 2017 va avea loc la hotel Ramada North începând cu ora 9 un eveniment dedicat aniversării a 20 de ani de comunicații mobile digitale în România ”20 de ani de telefonie mobilă în România. Drum întins spre 5G!”

Evenimentul organizat de Fimedia reunește reprezentanți ai operatorilor GSM care acum 20 de ani lansau primele servicii de comunicații mobile digitale, reprezentanți ai autorităților, ai fabricanților care au contribuit la realizarea rețelelor și alte personalități.
Un prilej de trecere în revistă a evoluției unei piețe relativ tânără, 24 de ani, la care sunteți invitați să participați.