marți, 19 iulie 2016

Comunicațiile mobile românești în anul 2015
3. Eficiența afacerii


Pentru a analiza eficiența afacerii operatorilor de telefonie mobilă se folosesc datele publicate de către Ministerul Finanțelor pe site-ul său potrivit raportărilor operatorilor, date conforme cu standardul românesc de contabilitate. Aceste date sunt prezentate in lei și pot fi considerate mai importante decât raportările conform standardelor internaționale deoarece operatorii de telefonie mobilă își desfășoară activitatea, calculează profitul și plătesc taxe în România. Pentru Telekom Mobile (Cosmote Romania) nu s-au găsit informații din anii 2007 și 2009. Nu s-au luat în considerație rezultatele RCS&RDS care oferă atât servicii la punct fix cât și la punct mobil, dar nu și informații separate despre aceste activități. Conversia de la Lei la Euro s-a făcut folosit cursul mediu anual publicat de BNR.

Profitul net - continuă scăderea 
În anul 2015, primii doi operatori au realizat împreună un profit net în valoare de 99,6 milioane, Orange Romania având un profit net de €59 milioane, iar Vodafone Romania €40,6 milioane. Să remarcăm scăderea aproape continuă a profitului net raportat de operatori după anul de grație 2008 explicabilă prin criza economică, maturitatea pieței, competiție, ”taxa pe stâlp, ”punerea pe costuri a unor tarife (roaming internațional, terminare) în condițiile unui plan tarifar menit a stimula convorbirile în rețeaua de origine. 

 Sursă: Ministerul Finanțelor

Dacă la Vodafone România se constată un ușor reviriment în anul 2015, profitul net realizat de Orange Romania a continuat scăderea apropiindu-se de minimele istorice din perioada imediată lansării.
Cu excepția anilor 2005 și 2012, Orange și Vodafone au realizat împreună aproape 100% din profitul net al comunicațiilor mobile românești din întreaga perioadă analizată. În anul 2012, profitul Cosmote a reprezentat 4,1% din totalul profitului net. Și din punctul de vedere al profitului net, dominanța operatorilor Vodafone și mai ales Orange este de necontestat pentru întreaga perioadă analizată.

Marja profitului net,
Marja profitului net, determinată ca raportul dintre profitul net și venituri, este poate cel mai important indicator de performanță al unei companii. Comunicațiile mobile românești au prezentat de/a lungul timpului un contrast - primii doi operatori, Orange și Vodafone, au raportat valori ale marjei profitului net foarte mari, iar cel de al treilea, Telekom Mobile (Cosmote), cu cîteva excepții a prezentat numai pierderi. Pentru RCS&RDS nu se poate determina marja profitului net, dar ținând seama de tarifele practicate se presupune a nu fi prea mare.   

Sursă: Ministerul Finanțelor

Cu marje ale profitului net de peste 30%, Orange Romania și Vodafone Romania au fost mulți ani performerii economiei românești. Maturitatea pieței, punerea pe costuri a unor tarife, dar mai ales criza economică din ultimii ani a redus marja profitului net la valori normale, atractive însă pentru investitori - peste 10%. Anul 2014 aducea o premieră - scăderea marjei profitului sub 10%, datorată condițiilor pieței, punerii unor tarife pe costuri dar și a ”taxei pe stâlp”, și aceasta într-un an de creștere economică a țării! Anul 2015, un nou an de creștere economică. a adus noi ”recorduri” - scăderea marjei profitului net  la circa 5%!
Este evident că Orange Romania și Vodafone Romania au afaceri eficiente, în timp ce al treilea operator, Telekom Mobile (Cosmote Romania), cu probleme încă de la lansare se străduiește să devina profitabil. Despre RCS&RDS se poate doar presupune că ar putea avea o afacere eficientă, neavând informații. Oricum afacerea este în creștere, acordul de roaming cu Vodafone, dar și tarifele mici contribuind la rapida creșterea a numărului de clienți din ultimii ani. ANCOM deține date exacte despre operatorii de telefonie mobilă și poate determina, deci, cu precizie valorile prezentate mai sus.
Poziția dominantă a operatorilor Orange Romania și Vodafone Romania, din punctul de vedere al profitului, a marjei profitului sau a veniturilor, este, evident, rodul unor mari investiții (miliarde Euro) în rețele și servicii de ultimă generație, cu acoperire națională și a unor echipe executive deosebite, care au știut când, cât și cum să investească într-o afacere lucrativă, dar și al unor reglementări favorabile - uriașe tarife de terminare în rețele mobile, asimetria tarifelor de terminare, care a făcut ca telefonia fixă și operatorii mici să subvenționeze marii operatori, etc. O mențiune specială pentru Orange Romania pentru eficiența deosebită.
Acestă poziție dominantă ar trebui, însă, să dea de gândit autoritățiilor care monitorizează piața, ANCOM, și competiția, Consiliul Concurenței. Cu cote de piață de peste 40% din profitul brut sau net sau chiar din venituri, cote deținute fără întrerupere timp de mulți ani, Orange Romania și Vodafone Romania ar putea fi desemnați operatori cu putere semnificativă și, deci, li s-ar putea impune diverse obligații, printre care și obligația de a găzdui operatori de rețele mobile virtuale, sau, de ce nu, chiar accesul la o nouă buclă.

Datorii
Analizând evoluția datoriilor celor patru operatori de comunicații mobile se constată că Orange și Vodafone, au datorii mai mici decât Telekom Mobile și RCS&RDS și aceasta la venituri mult mai mari, adică la capacitate de rambursare mult mai bună. La finele anului 2015 Vodafone avea cele mai mici datorii €457 milioane, în scădere față de 2014, urmat de Orange cu datorii de circa €524 milioane, în creștere ușoară față de 2014 și RCS&RDS cu €995 milioane, investiți în rețele de comunicații mobile și fixe. Datoriile Cosmote au ajuns la un maxim istoric €1,154 miliarde, valoare care face ca operatorul să aibă o valoare de piață negativă și care a creat un motiv de divergență între acționarii RomTelekom: MCSI și OTE. Potrivit Ziarului Financiar din 9 mai 2016, procesul de vânzare a unui pachet de acțiuni RomTelekom precedat de fuziunea foștilor operatori RomTelecom și Cosmote pare a se împiedica de valoarea de piață negativă a operatorului Cosmote. Pentru a reduce impactul negativ al valorii Cosmote, ministerul propune ștergerea unei părți „importante“ a datoriei de aproximativ €600 mi­lioane pe care Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote România) o are faţă de Cosmote Grecia, condi­ţionând finalizarea fuziunii juridice dintre companiile de telefonie fixă şi mobilă de un acord pe acest subiect.

Sursă: Ministerul Finanțelor

Se mai remarcăm faptul că Orange și Vodafone s-au împrumutat mai mult în prima parte a intervalului analizat pentru lansarea rapidă și eficientă (tehnică și comercială) a afacerii, împrumuturile menținându-se aproape constante în timp, în timp ce la Telekom Mobile (Cosmote) a fost invers - împrumuturi mai mici la început pentru ca datoria să crească în timp, fapt ce-i poate explica evoluția. 
Creșterea împrumuturilor din ultimii trei ani poate fi pusă pe seama licențelor de frecvențe cumpărate în anul 2012 în urma licitației organizate de ANCOM și a noilor tehnologii (LTE). Prezența RCS&RDS în această analiză nu este relevantă fiind dificil de decelat cât dintre aceste datorii se pot atribui comunicațiilor mobile.
Analizând datoriile celor patru operatori avem încă o explicație a rezultatelor financiare ale acestora, costul administrării unor datorii mari și lipsa finanțării dezvoltării putând fi explicații pentru faptul că unii operatori au raportat pierdere.  
Acesta se poate observa și din graficul de mai jos unde se vede că ponderea împrumuturilor operatorilor Orange și Vodafone în total împrumuturi telefonie mobilă a fost mai mare în primii ani, 40%, respectiv 47%, reducându-se mult în ultimii ani, astfel că în anul 2015 datorile Orange reprezentau 16,7% din totalul datoriilor, respectiv 14,6% la Vodafone, fapt ce denotă afaceri eficiente, stabile. Prin contrast, datoriile Telekom Mobile și RCS&RDS la finele anului 2015 au reprezentat 36,9%, respectiv 31,8% din totalul datoriilor, cu mențiunea că datroriile RCS&RDS au fost făcute pentru rețele fixe și mobile. 

Sursă: Ministerul Finanțelor

Politica investițională a operatorilor și situația acestora se observă și daca analizăm evoluția gradului de îndatorare definit ca raportul dintre datorii și active (active imobilizate plus active circulante, furnizate de Ministerul Finanțelor)


Sursă: Ministerul Finanțelor

În anul 2015, gradul de îndatorare al comunicațiilor mobile românești era de 78,8%, adică totalul datoriilor reprezentau 78,8% din totalul activelor, performer fiind Orange cu 46% grad de îndatorare, urmat de Vodafone cu 61% și RCS&RDS cu 90% pentru ambele afaceri (comunicații fixe și mobile). Telekom Mobile a avut un grad de îndatorare de 117%, datoriile depășind totalul activelor companei. Să remarcăm creșterea ușoară a gradului de îndatorare în ultimii ani explicabilă prin achiziția licențelor de frecvențe din toamna anului 2012 și învestițiile în rețele de ultimă generație

Personalul si eficiența acestuia
În anul 2015, toți operatorii au raportat scăderea numărului mediu de angajați - Orange a avut, în medie, 2386 angajați, în scădere față de anii anteriori, Vodafone - 2724, în scădere față de 2013 și 2014, iar Telekom Mobile - 976 în scădere începând din 2013. Singurul operator care și-a mărit numărul de angajați a fost RCS&RDS - 10.579 în creștere continuă începând cu anul 2009, dar acești angajați  au deservit toate liniile de afaceri ale operatorului - comunicații fixe (retransmisie programme TV, Internet, telefonie) și mobile fără a putea ști cât dintre aceștia pot fi atribuiți comunicațiilor mobile. Criza economică, maturitatea pieței, competiția, etc. și-au spus cuvântul la primii operatori aceștia reducându-și personalul începând cu anul 2009, proces care a continuat și în 2015, o modalitate de a reduce cheltuielile.  

Sursă: Ministerul Finanțelor

Eficiența personalului poate fi descrisă de numărul de SIMuri deservite de un angajat, dar și de veniturile generate de un angajat. În anul 2015, Orange, Vodafone și Telekom M au mai câștigat în eficiență, forțați de piață, prin scăderea numărului angajaților rezultând creșterea numărul SIMurilor deservite de un angajat, 4339 SIMuri/anagajat, 3025, respectiv 5998, dar și veniturile atribuite unui angajat - €441,3 mii/angajat, €303,7mii, respectiv €459 miii.

Sursă: Ministerul Finanțelor

Cu angajați mult mai puțini decât Orange și Vodafone, Telekom Mobile/Cosmote pare cel mai eficient operator având 5998 SIMuri/angajat și venituri de 459 mii/angajat în 2014, urmat de Orange cu 4339 SIMuri/angajat și venit de €441,3 mii/angajat și Vodafone cu 3025 SIMuri/angajat și €303,7 mii venit pe angajat. Spun pare deoarece numărul SIMurilor vândute și mai ales veniturile operatorului Telekom Mobile (Cosmote) sunt în scădere în ultimii ani și mai mici decât ale operatorilor Orange și Vodafone, deși acesta are ca și ceilalți o rețea cu acoperire națională (2G, nu însă și LTE), care din punctul de vedere al veniturilor generate nu pare a fi la fel de eficient folosită.

Sursă: Ministerul Finanțelor

Numărul mic al angajaților operatorului Telekom Mobile (Cosmote) pare fi mai degrabă încă o explicație la amploarea dezvoltării afacerii și la problemele acesteia, dar și explicat de relațiile deosebite, din ultima vreme, cu operatorul Telekom (Romtelekom).

Concluzii  
Piața matură, competiția puternică, punerea pe costuri a unor tarife, ”taxa pe stâlp”, etc. au determinat operatori să ia măsuri de menținere a eficienței. Orange România rămâne și în anul 2015 cel mai eficient operator de comunicații mobile urmat de Vodafone România. Telekom Mobile pare a avea probleme (SIMuri vândute puține, venituri mici, datorii mari) care au determinat reducerea cheltuielilor prin reducerea angajaților și a investițiilor, adică încetinirea dezvoltării afaceri din lipsă de finanțare. Situația este delicată, principalii competitori având rețele LTE cu acoperire mare. Fără investiții mari Telekom Mobile poate ”reedita situația CosmoRom” din anii 2004-2005, când doar o intervenție majoră a permis salvarea, relansarea operatorului. În aceste condiții vânzarea pe bursă a unui pachet din acțiunile RomTelekom pare a nu mai fi de stringentă actualitate, mult mai importantă și presantă devenind ”salvarea” operatorului Telekom Mobile. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu