luni, 20 ianuarie 2020


Mai are nevoie România de fabricanții chinezi?

Furnizorii de echipamente de telecomunicații din România
Pe piața noastră sunt prezenți principalii furnizori de echipamente de telecomunicații din lume. O caracteristică importantă a pieței furnizorilor de echipamente de telecomunicații este procesul de concentrare început de mult timp.
Ericsson este prezent alături de noua sa achiziție - grupul Kathrein, având împreună o cifră de afaceri de 328 milioane în anul 2017 (pentru grupul Katherein nu s-au găsit rezultatele anului 2018), devenind un important furnizor de echipamente 5G prin integrarea achiziției.
Un alt jucător important este Nokia care a integrat achiziția sa Alcatel-Lucent și au avut împreună o cifră de afaceri de circa €100 milioane în 2018. Valoarea mare a cifrei de afaceri a operatorului Nokia din anii 2009 - 2011 a provenit de la fabrica de telefoane mobile de la Jucu, mutată în Vietnam în anul 2012.


Sursa: Ministerul Finanțelor

Huawei este un important furnizor de echipament 5G cu o cifră de afaceri de €407 milioane în anul 2018, provenind circa 50% din furnizarea de rețele de telecomunicații și circa 44% din vânzare de telefoane inteligente, tablete și accesorii. https://www.zf.ro/business-hi-tech/huawei-a-depasit-in-romania-pragul-afacerilor-de-400-mil-in-2018-dupa-o-crestere-de-41-18155211
Pe piață mai sunt prezenți, cu cifre de afaceri mai mici, Cisco, ZTE, Intrarom, etc.
Cel mai important furnizor, prin prisma veniturilor din rețele de telecomunicații, pare a fi grupul Ericsson & Kathrein cu o cifră de afaceri estimată la aproape 350 milioane în anul 2018, urmat de Huawei cu afaceri de circa 200 milioane și Nokia cu circa €100 milioane.  

Interzicerea fabricanților chinezi de la furnizarea de tehnologie 5G în România
Cum ar arăta acest peisaj dacă fabricanții chinezi ar fi înterziși? Să reamintim concentarea puternică suferită de piață de mai mulți ani.
Alcatel a achiziționat și fuzionat cu Lucent (provenind din Bell Labs), apoi Nokia a achiziționat Alcatel-Lucent astfel că astăzi există doar Nokia.
Ericsson a achiziționat în 2018 Kathrein și Romkatel, astfel că după fuziune vom avea doar Ericsson. În anul 2015 Ericsson a încheiat un partneriat strategic cu Cisco (Total Telecom, 9 nov 2015), pentru integrarea echipamentelor, răspuns la achiziția Alcatel Lucent de către Nokia.
Prin interzicerea fabricanților chinezi ar mai rămâne să furnizeze echipament 5G doar Ericsson și Nokia! O piață de peste 600 milioane cu doar doi jucători este departe de a fi una competitivă. Acest fapt este cu atât mai important cu cât economia noastră nu este prea dezvoltată: avem unul dintre cele mai mici PIB/locuitor și salariu mediu net din Uniunea Europeană, și deci putere de cumpărare scăzută.
Ar fi interesant de aflat și opinia Consiliului Concurenței despre acest proces combinat de concentrare a pieței, care nu a depins de noi, și acum de posibilă interzicere a unor jucători, care însă depinde de noi.

Costuri, prejudicii
Potrivit declarației președintelui ANCOM Sorin Grindeanu, citând estimări ale Comisiei Europene,
operatorii de comunicații mobile din România ar trebui să investească peste €2 miliarde, pentru a dezvolta reţele 5G în România până în anul 2025. Adică, în medie peste €0,5 miliarde/rețea, presupunând că vom avea patru operatori.
Dacă luăm în considerație faptul că operatorii Orange și Vodafone au investit fiecare în cele trei rețele 2G, 3G și 4G, peste 3 miliarde până în anul 2018, adică peste 1 miliard/rețea, valoarea de 500 milioane/rețea pare una minimală. În funcție de acoperire, costul noilor rețele 5G s-ar putea ridica la nivelul costurilor rețelelor anterioare, adică 1 miliard/rețea. Pentru patru rețele 5G suma s-ar putea ridica în timp la circa 4 miliarde. De reținut că valorile investițiilor de până acum au fost posibile în condițiile unei piețe relativ comptitive, cu mai mulți furnizori: Alcatel apoi Alcatel-Lucent, Ericsson, Huawei, Nokia, Kathrein, ZTE, etc.
Valoarea investițiilor va fi mai mare dacă fabricanții chinezi nu vor fi admiși la realizarea rețelelor 5G, deoarece ar rămâne doar doi furnizori. Cu cât vor crește costurile pentru realizarea unei rețele 5G este dificil de spus. Procentul ar putea fi exprimat cu 2 cifre, astfel că cele 4 miliarde ar putea deveni cel puțin 4,4 miliarde.
Nu se știe dacă interzicerea furnizorilor chinezi va fi retroactivă, adică dacă s-ar putea referi și la înlocuirea echipamentului deja instalat în rețelele existente 2G, 3G, 4G și 5G din România. Și în acest caz costurile precum și prejudiciile ar fi dificil de calculat, fiind posibil ca unii operatori să prefere să închidă unele rețele (3G, de exemplu). Pentru echipamentul Huawei aceste costuri s-ar putea estima ca fiind 50% din cifra de afaceri. Astfel, pentru perioada 2009-2018 furnizarea de rețele de telecomunicații ar putea avea valoare de minim €875 milioane. Am spus minim deoarece ponderea vânzărilor de telefoane inteligente și tablete a crescut în timp, fiind mai mică acum 10 ani. Din evoluția în timp a cifrei de afaceri se poate estima pentru anul 2019 cel puțin aceiași valoare din anul 2018, adica €200 milioane, din care circa 50 milioane ar putea fi pentru noile rețele 5G, astfel că suma totală ar depăși un miliard de euro. Operatorii vor trebui să adauge la această valoare cel puțin cheltuieli cu manopera la demontarea echipamentelor chinezești, precum și timpul de întrerupere și disfuncționalitățile rețelelor respective.
Întârzierile în lansarea tehnologiei 5G provocate de interzicerea fabricanților chinezi ar duce, de asemenea, la încetinirea inovației tehnologice, productivitate scăzută și la creștere economică redusă. Ca atare ar trebui luate în considerație populația căreia i s-a întârziat accesul la serviciile 5G precum și pierderile permanente în PIB.

Compensarea costurilor provocate prin interzicerea fabricanților chinezi
Cheltuielile în plus precum și prejudiciile create vor trebui compensate de către autoritățile care le-au creat prin mijloace la îndemână:
- acordare licențe 5G gratis,
- utilizare spectru gratis,
care însoțite de obligații de acoperire rapidă ar putea fi șocul prin care România ar putea evada de pe penultimul loc din clasamentul DESI. 


În funcție de condițiile impuse față de utilizarea echipamentelor chineze se va calcula numărul de licențe oferite gratuit, precum și durata scutirii de tarifare a utilizării spectrului.

România are nevoie de competiție pe piața echipamentelor, România are nevoie de fabricanții chinezi!
România este o țară cu PIB/locuitor și salariu mediu net mic (printre cele mai mici din UE) și în consecință venitul mediu pe SIM mic - circa €6. Dacă România ar interzice accesul fabricanților chinezi la realizarea rețelelor 5G am avea o implementare întârziată. Prețurile mai mari ale echipamentelor ar fi o mare problemă pentru piața noastră, o piață cu putere de cumpărare scăzută și sensibilă la preț - cheltuielile investiționale mai mari se vor transfera în prețul cu amănuntul, conducând la o adoptare greoaie, întârziată, influențând dezvoltarea economiei noastre și mai ales procesul de transfomare digitală.
Deși economii mult mai dezvoltate din Europa și lume ar putea suporta mai ușor interzicerea fabricanților chinezi, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană nu o fac, criteriile timp/investiții și, mai ales, competitivitatea economiilor naționale sunt socotite foarte importante.
În acest context, își poate permite România să interzică participarea fabricanților chinezi la realizarea rețelelor 5G? Cred că NU!
Pentru a evita aceste cheltuieli în plus și prejudicii, dar mai ales pentru a evita întârzierile, distanțarea României în coada clasamentului DESI, adică rămânerea în urmă a economiei noastre, România ar trebui să permită fabricanților chinezi să participe la realizarea rețelelor 5G, desigur cu criterii de securitate ADECVATE.

miercuri, 15 ianuarie 2020


Memorandumul România-SUA, o abordare europeană!

În plin proces de pregătire a licitației 5G de către ANCOM, guvernele României și SUA semnau în 20 august 2019 un memorandum care viza accesul fabricanților de echipamente de telecomunicații la construirea noilor rețele 5G, urmare a acordului celor doi președinți, memorandum care avea sa influențeze și chiar să blocheze licitația 5G din România.

Memorandumul România - SUA
Memorandumul prevede criterii privind selectarea furnizorilor de echipamente pentru viitoarele rețele 5G:
- să nu fie sub controlul unui guvern străin,
- să aibă o structură a acționariatului transparentă,
- să fi avut în timp un comportament corporatist etic și să fie sub un regim juridic care aplică practici corporatiste transparente
Două luni mai târziu, în 31 octombrie 2019, ANCOM anunța amânarea licitației 5G pentru prima parte a anului 2020, unul dintre motive, poate cel mai important, fiind necesitatea transpunerii în plan local a memorandumului semnat de către guvernele Romaniei si SUA.

Accesul fabricanților chinezi: miza memorandumului România - SUA.
Memorandumul 5G viza accesul fabricanților chinezi la construirea noilor rețele 5G, rețele mult mai complexe și mai vulnerabile prin multitudinea obiectelor conectate, adică a punctelor de acces.


Ce ar însemna blocarea fabricanților chinezi? O piață cu mai puțini competitori - doi? - necompetitivă, care ar putea duce la creșterea prețului echipamentelor de telecomunicații și la termene de  livrare mai lungi, adică o adoptare mai greoaie a serviciilor 5G, într-o țară, România, care se ”bate” cu Bulgaria pentru ultimul loc din clasamentul DES(2019) și pentru care tehnologia 5G ar putea fi șocul care să-i permită saltul spre mijlocul clasamentului.

Ce se întâmplă în țările Uniunii Europene
România nu este singura țară care a semnat un astfel de memorandum, Estonia fiind ultima, în 4 nov 2019. Și alte țări din Uniunea Europeană au avut discuții pe această temă cu SUA, securitatea rețelelor fiind extrem de importantă pentru noua tehnologie.
În aceste condiții marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană au permis totuși accesul fabricanților chinezi la construirea rețelelor 5G. Asfel, în 26 nov 2019, Franța anunța că va permite accesul companiei Huawei la construirea rețelelor 5G, https://telecoms.com/501102/france-wont-block-huawei-from-its-5g-network/. Franța se adăuga Germaniei (14 oct 2019), Ungariei (5 nov 2019), Poloniei, Italiei, Elveției, Olandei, Norvegiei, Belgiei, Spaniei, Austriei. La listă s-ar putea adăuga Grecia, Cehia, Finlanda, Danemarca, Bulgaria, despre care nu am găsit referințe că ar interzice accesului fabricanților chinezi. Ultima țară care se adăugă acestei liste a fost Portugalia, care în 5 decembrie 2019 anunța folosirea echipamentelor produse de Huawei la realizarea rețelelor 5G - https://www.totaltele.com/504432/Portugal-gives-Huawei-the-green-light-for-5G. 
Suedia transfera în 15 oct 2019 responsabilitatea deciziei la forțele armate și de securitate pentru ca în 18 nov 2019 să amâne licitația 5G deoarece în anul 2020 urma să intre în vigoare o  nouă lege a telecomunicațiilor cu noi prevederi despre securitate. Anglia amânase decizia pentru 12 dec 2019, existând presiuni pentru a permite accesul fabricanților chinezi pentru realizarea proiectelor/acoperirii propuse, dar decizia pare a fi afectată de alegeri. În ultima vreme a apărut și opoziție la accesul fabricanțiilor chinezi, fără însă a se lua o decizie. Chiar și SUA au devenit mai îngăduitoare - în 18 nov 2019 extind cu 90 zile licențele pentru afaceri cu Huawei. 

Ce ar trebui? O abordare europeană a problemei fabricanților chinezi!
România este o țară cu PIB/locuitor și salariu mediu net mic (printre cele mai mici din UE) și în consecință venitul mediu pe SIM este mic - circa €6. Dacă România ar interzice accesul fabricanților chinezi am avea o implementare întârziată, care nu ar fi o  problemă mare de vreme ce nu prea există entuziasm local: OUG114/2018, amânarea licitației 5G, desființarea ministerului ”telecomunicațiilor”. Competiți redusă și prețurile mai mari ale echipamentelor ar fi însă o problemă deosebită pentru piața noastră, o piață cu putere de cumpărare scăzută și sensibilă la preț - cheltuielile investiționale mai mari se vor transfera în prețul cu amănuntul, conducând la o adoptare greoaie, întârziată a noilor servicii.
Ce ar trebui făcut? Ar trebui elaborat un Set de instrumente pentru securitatea rețelelor ADECVAT, care să acopere și temerile relevate în memorandumul România - SUA și care să fie inclus în documentația licitației 5G. Probabil documentul ce va fi prezentat de Comisia Europeană și ENISA în acest an ar putea ajuta, dând o soluție pentru toate țările Uniunii Europene.
România este țară membră a uniunii Europene și ar trebui să aibă o poziție comună cu celelalte statele ale Uniunii Europene. În 27 nov 2019, cancelarul german Angela Merkel cerea o poziție comună din partea țărilor europene cu privire la implicarea fabricanților chinezi în implementarea rețelelor 5G, argumentând că semnalele mixte ar putea fi dezastruoase pentru Europa. https://www.mobileworldlive.com/featured-content/top-three/merkel-calls-for-united-european-front-on-china-5g/?ID=a6g1r0000010830AAA&JobID=328463&HE=514ec4ed0463954133ea611eaa22e364702b7c83646c2f327f2abd4bd0076fd3&utm_source=sfmc&utm_medium=email&utm_campaign=MWL_20191127&utm_content=https%3a%2f%2fwww.mobileworldlive.com%2ffeatured-content%2ftop-three%2fmerkel-calls-for-united-european-front-on-china-5g%2f
Unul dintre cele mai mari pericole pentru regiune ar fi ca „țările individuale din Europa să aibă fiecare propriile lor politici față de China”. Merkel a mai spus că Germania și Franța ar trebui să fie primele care să convină asupra unei abordări comune față de China, urmată de o poziție europeană mai largă.
Cum și Franța și Germania au permis accesul fabricanților chinezi la construirea noilor rețele 5G, cancelarul Merkel îndeamna celelalte țări membre ale UE să se alăture propunând o abordare comună, care ar trebui să acopere temerile de securitate din memorandumul propus de SUA. Însă, în ultima vreme poziția cancelarului Merkel pare a fi contestată de unii politicieni.
Declarația cancelarului Merkel poate fi citită și în contextul rămânerii în urmă a Uniunii Europene în implementarea tehnologiei 5G față de SUA și de unele țări din Asia, admiterea fabricanțior chinezi contribuind la accelerara implementării noii tehnologii.
Și-ar putea permite România să facă notă discordantă în UE? Nu!
România, țară membră a Uniunii Europene nu își poate permite o abordare proprie în privința memorandumului cu SUA, ci una comună cu țările membre, pentru a păstra un ritm de dezvoltare adecvat.

joi, 9 ianuarie 2020

Denominarea în LEI a tarifelor serviciilor de comunicații mobile!

Telecomunicațiile românești sunt marcate de o anomalie care durează de multă vreme, chiar de la lansarea telefoniei mobile și pe care o tot semnalez de peste 10 ani - denominarea în EURO a tarifelor pentru serviciile de comunicații mobile. Tarifele serviciilor de comunicații fixe au fost și au rămas denominate în lei. Astfel pe facturile comune cu servicii de comunicații la punct fix și mobil se poate observa constanța relativă în timp a tarifelor în lei pentru comunicații fixe, care au tarifele denominate în lei și variația continuă, lunară a tarifelor în lei a servicilor de comunicații mobile, după cursul de schimb al monedei naționale.
Marii operatori Orange, Vodafone, Telekom, RCS&RDS au tarifele serviciilor de comunicații mobile denominate în Euro, în timp ce operatorii de comunicații fixe UPC România, RCS&RDS, RomTelekom, AKTA, etc. au tarife denominate in lei (telefonie, Internet, TV). Chiar și ANCOM, autoritatea de reglementări a telecomunicațiilor, denomineaza în Euro tarifele (terminare, etc.), prețurile (licențe, etc.) !
De ce sunt denominate în EURO tarifele din comunicații mobile atâta vreme cât moneda națională este Leul? Din comoditate ? Din neîncredere în moneda națională? Unii operatori de comunicații mobile motivează aceasta prin cheltuieli de capital mai ales, care se fac in Euro, fluctuația parității monedei naționale față de euro făcând imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Oare pentru rețele de comunicații la punct fix nu se fac importuri în Euro și nu apare aceiași problemă? Este o poziție și de comoditate a operatorilor noștri, care transferă astfel riscul valutar către cele circa 26 milioane SIMuri existente pe piața noastră, adică către cele 20 milioane de români utilizatori. Ca urmare, utilizatorii finali nu știu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii cu tarife denominate în Euro. Mai mult, în perioade de turbulențe ale monedei naționale utilizatorii finali plătesc mai mult pentru același serviciu, alimentând astfel inflația. Deprecierea continuă din ultimii ani a leului față de euro a scumpit continuu serviciile de comunicații mobile.
De ce ar trebui denominate în lei tarifele serviciilor de comunicații mobile? In primul rând, pentru că moneda națională este leul. Ca urmare, marea majoritate a românilor au salariile denominate in lei și nu în Euro, astfel că tarife denominate în Euro devin impredictibile la plată. Marea majoritate a bunurilor, produselor și serviciilor pe care românul le cumpără din salariul denominat și plătit în lei au prețurile denominate in lei. Ceapa, merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. Tarifele celorlalte servicii consumate de români sunt denominate în lei: apa, electricitate, gaze, servicii medicale, etc. Apoi, în România contabilitatea companiilor, inclusiv a operatorilor de telecomunicații, se ține în moneda națională, leul. În fine, un ultim argument poate fi și faptul că trecerea la moneda națională Euro nu pare iminentă, pentru a spera prea curând la denominarea în Euro a salariilor.  
Câteva considerente macroeconomice - în ultimii ani leul a pierdut constant teren în raport cu Euro (de la 4,4450 lei/euro valoare medie în anul 2015 la 4,7452 lei/euro în anul 2019), iar inflația s-a menținut la valori de 3-4%, astfel că riscul pentru utilizatori este în creștere. Nici viitorul nu arată prea bine pentru românul utilizator al serviciilor de comunicații mobile - predicțiile spun ca leul va continua să piardă teren fața de euro! Ca atare români vor continua să plătească mai mult în lei pentru serviciile de comunicații mobile. Trebuie spus că pentru predictibilitatea cheltuielilor in lei aferente importurile denominate în Euro, operatorii noștrii de telecomunicații au la îndemână hedging-ul care minimizează riscul și cheltuielile financiare. Nu și românii utilizatori finali!
Telecomunicațiile din România ar trebui să revină la normalitate, la tarife denominate în lei, așa cum era înainte de lansarea pe scară largă a servicilor de telefonie mobilă.
Tonul ar trebui să-l dea autoritățile și în primul rând ANCOM, autoritatea de reglementări, și ”ministerul telecomunicațiilor”, care ar trebui să-și denomineze în lei toate tarifele și prețurile cu care lucrează: tarife de interconectare, tarife de închiriere, tarife de utilizare a spectrului, prețurile licențelor, etc. și să ceară operatorilor să facă același lucru.
Apoi, Consilului Concurenței ar trebui să analizeze dacă nu sunt create probleme concurențiale pe o piața cu tarife denominate în mai multe monede, dacă nu sunt create avantaje prin utilizarea unor monede.
Și nu în ultimul rând, ANPC, care are menirea să protejeze utilizatorii finali având printre atribuții ”să propună Guvernului spre adoptare şi să avizeze proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor…”, ar trebui să propună guvernului, împreună cu celelate autorități, un proiect de act normativ pentru protejarea consumatorul român de servicii de comunicații mobile prevăzând obligativitatea denominării tarifelor în lei, moneda națională a României.
Sau, poate însuși guvernul va decide sa ia măsuri pentru înlăturarea acestei anomalii!