Smart Cities of Romania la a doua ediție
Smart Cities of
Romania, eveniment ajuns la adoua ediție, va avea loc anul acesta în zilele de
8 și 9 noimbrie 2016 la Universitatea Politehnică din București, organizatorii anunțând
deja deschiderea înscrierilor la
Prima ediţie a evenimentului
„SMART
CITIES OF ROMANIA” a înregistrat o audienţă de peste 500 de participanţi reunind
reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Administraţiei
Publice Centrale şi locale şi ai organizaţiilor cu rol în reglementarea
domeniilor conexe conceptului, dar şi ai mediului privat şi universitar.
Evenimentul de
anul acesta va reuni pe parcursul celor două zile reprezentanţi ai primăriilor
(primăria Municipiului Bucureşti, primăriile de sector din Bucureşti şi primării
din ţară) ai prefecturi, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice, membri ai comisiilor consultative de urbanism,
reprezentanţi ai firmelor de proiectare şi arhitectură, directori ai regiilor
autonome, directori de companii furnizoare de servicii orăşăneşti,
reprezentanţi din domeniul imobiliar, precum şi specialişti din energie,
transport, utilităţi, automatizări, tehnică de securitate, finanţe,
consultanță. Deasemenea, vor fi reprezentați marii operatori de
telecomunicații, fabricanți de echipament de telecomunicații și dezvoltatori de
aplicații, adică cei care sunt chemți a face orașele intelgente. Adică aproape
toți factorii interesați, stakeholder-ii cum ar zice românul.
Desigur acest eveniment
nu este unicul dedicat orașelor inteligente, numărul evenimentelor pe acest
subiect crescând foarte mult după ce ministrul Marius Bostan anunța în 18 mai
2016 la Ziua Comunicațiilor proiectul
pilot Alba Iulia 2018 - oraș inteligent. Este însă, poate, cel mai vechi și cu
siguranță evenimentul cu abordarea cea mai completă prin faptul că și în acest
an reunește decidenții, industriile implicate și posibili executanți.
Subiectul orașe
inteligent este unul relativ vechi în lume și relativ nou în România, dar unul
foarte drag mie despre care am scris și vorbit mult de multă vreme.
În 19 noiembrie 2015 publicam ”Comentarii
la programul guvernului Ciolos pentru comunicații electronice” pe blogul personal
la
care propunea și câteva
obiective noului ministru al telecomunicațiilor printre care și un proiect pilot ”smart city”.
Această propunere -
lansarea unui
proiect pilot ”smart city” - a
fost agreată de domnul ministru Marius Bostan și concretizată în anunțarea
proiectului pilot ”Alba Iulia 2018 - oraș inteligent”, care urmează a fi
lansat oficial în toamna 2016 și finalizat în anul 2018
cu ocazia aniversării a 100 de ani de la marea Unire.
De ce este important să avem orașe
inteligente? În primul rând pentru faptul că dă speranțe
industriei - operatorilor de telecomunicații, furnizorilor de echipamente și de
aplicații, dar și românilor le dă speranța unei societăți mai bune, mai
eficiente, mai ecologice. Apoi orașele inteligente stau la baza unui
proiect de țară - ”România inteligentă”, care duce, pe termen lung, la transformarea modului de viață în orașele și
localitățile din România, în România. În fine, potrivit ”România competitivă trebuie să fie, în primul rând,
o Românie inteligentă” publicat pe blogul http://nicolaeoaca.blogspot.ro, proiectul de țară ”România inteligentă” ar trebui să stea la baza
proiectului național ”România competitivă”.
”România inteligentă” este, în primul rând o Românie conectată, care
permite pe lângă comunități mai eficiente, mai ecologice urmare a diverselor
aplicații (trafic, iluminat, parcare, control aer, apă, etc.) și o relaționare
mai facilă, mai prietenoasă a cetățenilor și afacerilor cu autoritățile, un
mediu de afaceri mai atractiv, propice. O Românie conectată, o Românie digitală
este o condiție de bază pentru o economie competitivă, pentru o Românie
competitivă.
De ce este
important evenimentul? Pentru că pune pe tapet un subiect foarte important
pentru viitorul României într-o abordare completă și într-un moment deosebit -
cu circa o lună înainte de alegerile parlamentare, fiind
astfel o sursă de inspirație pentru partidele politice, care încă nu și-au
prezentat strategiile de guvernare pentru ”telecomunicațiile” în perioada
2017-2020. Invit, deci, partidele politice cu pretenții la guvernare să-și trimită specialiștii în ”telecomunicații” să participe la
eveniment cu speranța că vor înțelege și vor realiza România Inteligentă.
Desigur că sunt invitați
să participe la eveniment toți cei interesați de o Românie inteligentă, care se
pot înregistra la
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu