Pentru
denominarea în LEI a tarifelor serviciilor de telecomunicații
La 1 decembrie 2014,
Ziarul Financiar ”își asuma trecerea completă la leu”, însemnând ca începând de
atunci ”toate
articolele din paginile ZF vor indica valori ale cifrelor de afaceri, ale
profiturilor, ale tranzactiilor sau ale altor indicatori financiari exprimate
in primul rand in lei”. Este o acțiune lăudabilă și normală dat fiind faptul că
leul este moneda națională. Dar, ar trebui mai mult decât practica/formalismul
de a prezenta cifrele in lei. România, țară a cărei monedă națională încă este
leul, ar trebui să aibă toate tarifele, sau prețurile serviciilor, bunurilor denominate
numai în lei.
Și exemplific cu telecomunicațiile, unde
marii operatori (Orange, Vodafone, Telekom) au tarifele serviciilor denominate
în Euro. Excepția este UPC România și partial RCS&RDS, care are tarife
denominate in lei (Internet,TV) și în Euro (telefonie). Chiar și ANCOM,
autoritatea de reglementări a telecomunicațiilor, denomineaza în Euro tarifele
(terminare, etc.), prețurile (licențe, etc.)
De ce sunt denominate tarifele din
telecomunicații în Euro atâta vreme cât moneda națională este Leul? Din
comoditate sau din neîncredere în moneda națională? Unii operatori
motiveaza aceasta prin unele cheltuieli, de capital mai ales, care se fac in
Euro, iar fluctuația parității monedei naționale față de euro face
imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Este o poziție și de comoditate
a operatorilor noștri, care transferă astfel riscul lor către cele circa 25
milioane SIMuri existente pe piața noastră. Ca urmare, utilizatorii finali nu
știu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii cu tarife denominate în Euro.
Mai mult, în perioade de turbulențe ale monedei naționale utilizatorii finali
plătesc mai mult pentru același serviciu.
De ce ar trebui revenit la moneda națională
și denominate în lei tarifele serviciilor de telecomunicații (telefonie, Tv,
Internet) din România? In primul rând, pentru că moneda națională este leul. Ca
urmare, marea majoritate a românilor au salariile denominate in lei și nu în
Euro, astfel că tarife denominate în Euro devin impredictibile la plată. Marea
majoritate a bunurilor, produselor și serviciilor pe care românul le cumpără din
salariul denominat și plătit în lei au prețurile denominate in Lei. Ceapa, merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. Apoi, în România contabilitatea
companiilor, inclusiv a operatorilor de telecomunicații, se ține în moneda națională,
leul. În fine, un ultim argument poate fi și faptul că trecerea
la moneda națională Euro nu pare iminentă, pentru a spera prea curând la
denominarea în Euro a salariilor.
Câteva argumente macroeconomice
pentru liniștirea operatorilor - în ultima vreme leul pare să se fi stabilizat în
raport cu Euro (variații mici in intervalul 4,4-4,45 lei pentru un
euro), iar inflația a scăzut continuu în ultimii ani, astfel că riscul pare a
se diminua. Chiar
și în aceste condiții liniștitoare, pentru predictibilitatea cheltuielilor in
lei aferente importurile denominate în Euro, operatorii noștrii de
telecomunicații au la îndemână hedging-ul pentru minimizarea riscului și a
cheltuielilor financiare. Nu și utilizatorii finali!
Telecomunicațiile din România ar trebui să
revină la normalitate, la tarife denominate în lei, așa cum era înainte de
lansarea pe scară largă a servicilor de telefonie mobilă.
Tonul ar trebui să-l dea autoritățile și în
primul rând ANCOM, autoritatea de reglementări, și MSI, ministerul
comunicațiilor, care ar trebui să-și denomineze în lei toate tarifele și
prețurile cu care lucrează: tarife de interconectare, tarife de închiriere, tarife
de utilizare a spectrului, prețurile licențelor, etc. și să ceară operatorilor același lucru.
Apoi, Consilului Concurenței ar trebui să analizeze,
poate împreună cu ANCOM, dacă nu sunt create probleme concurențiale pe o piața
cu tarife denominate în mai multe monede.
Și nu în ultimul rând, ANPC, care are menirea
să protejeze utilizatorii finali având astfel printre atribuții ”să propună Guvernului spre adoptare şi să avizeze proiecte
de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor…”, ar trebui să
propună guvernului, împreună cu celelate autorități, un proiect de act normativ pentru protejarea consumatorul
român de servicii de telecomunicații prevăzând obligativitatea denominării tarifelor
în lei, moneda națională a României.
Nu este pentru prima data când solicit public normalitate
prin denominarea tarifelor serviciilor de telecomunicații în moneda națională,
dar sper să fie ultima, astfel ca anul 2015 să fie unul al intrării în
normalitate și în tarifarea în telecomunicațiile românești.
Publicat și în
Ziarul Financiar din 9 decembrie 2014, Hotnews.ro, Contributors.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu