Încă o fuziune la orizont: ANCOM – CNA!
După fuziunea ANCOM, ANRE și Consiliul Concurenței se pare că urmează fuziunea ANCOM - CNA. În ambele cazuri ANCOM pare a fi în rolul principal, fiind un actor important, o ”partidă bună” având finanțare de la o industrie, telecomunicații, cu interes pentru români și afacerile din România. În ambele cazuri ANCOM ar deveni colector de taxe pentru guvern încălcând directivele europene.
De ce s-a renunțat la struțo-cămila ANCOM, ANRE, CC? Incompatibilitate?!
Despre prima fuziune am scris în analiza publicată în 23 ianuarie 2025. Spuneam că ANCOM își asigură finanțarea prin taxele și tarifele percepute operatorilor de telecomunicații, care sunt transferate in tarifele serviciilor oferite utilizatorilor.
Cum și ANRE se autofinanțează, singura entitate care se finanța de la buget rămânea Consiliul Concurenței care monitorizează competiția din întreaga economie.
Rostul acestei struțo-cămile era de a finanța Consiliului Concurenței de către ANCOM și ANRCE, adică de către români prin intermediul celor două autorități și a operatorilor monitorizați.
Întrebam atunci dacă este normală fuziunea a trei entități dintre care una, Consiliul Concurenței, verifică piețele reglementate de celelalte două, adică pe celelalte două. Ar mai avea sens atunci ca activitatile reglementatorilor sa mai fie supuse legii concurenței?
Pare evident că decidenții au citit și au înțeles ce am scris, acesta fiind motivul pentru care cei care se joacă de-a reforma au renunțat – conflictul de interese, incompatibilitatea.
Fuziunea ANCOM - CNA introduce Taxa pentru Audiovizual
Cum Consiliul Național al Audiovizualului sau CNA este finanțat de la buget rostul ultimei fuziuni este finanțarea acestuia de către români prin intermediul ANCOM și al operatorilor. In felul acesta guvernații ar vrea să impună o nouă taxă românilor Taxa pentru Audiovizual (aproape toți românii sunt utilizatori de servicii de telecomunicații) pe care să o mascheze prin această fuziune. Guvernanții vor să bage mâna în buzunarul românilor, fără ca aceștia să simtă (nu introducem noi taxe, zic guvernanții), prin intermediul ANCOM, care va mări taxele și tarifele percepute operatorilor pentru a-și asigura funcționarea normală, conform directivelor UE, dar și a pentru a asigura și funcționarea CNA, taxe care vor fi transferate utilizatorilor finali mărind tarifele și alimentând inflația.
Dacă ANCOM ar deveni colector de taxe pentru guvern (se pare că deja este https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2023-11-01T18:01:00%2B02:00&max-results=7&start=8&by-date=false) ar fi o încălcare a directivelor europene. Nu ar fi prima pe care Romania ar încălca-o: numirea unor pafariști la conducerea ANCOM ar fi una dintre ultimele https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2023-12-07T09:42:00%2B02:00&max-results=7&start=7&by-date=false
Fuziunea ANCOM-CNA, one-stop shop pentru Radio și TV
De data acesta se pare că au nimerit mai bine - alegerea este mai bună. ANCOM reglementează piața telecomunicațiilor, în timp ce CNA reglementează ”conținutul” care circulă prin rețelele radio și TV. Dacă o companie dorește să lanseze un post de Radio sau Tv va solicita licența tehnică de la ANCOM și licență pentru conținut de la CNA.
Fuziunea ANCOM - CNA ar simplifica procesul de autorizare transformând noua entitate (ANCOMA, ANCOMCNA, ...) într-un one-stop shop solicitantul obținând ambele licențe de la același ghișeu. On-line?
În felul acesta s-ar putea împușca doi iepuri dintr-un foc - finanțarea CNA încălcând directivele UE (ANCOM devenind colector de taxe pentru guvern) și simplificarea pr,ocesului de licențiere pentru Radio și TV.
Profesioniști la conducerea autorității
Fuziunea ANCOM-CNA ar crea o nouă entitate (ANCOMA; ANCOMCNA, ...), o nouă persoană juridică care necesită o nouă conducere. Tradiția, după anul 2003, arată numirea unei noi conduceri la formarea unei noi entități. Partidele politice au folosit această stratagemă, desființarea autorității și redenumirea ei, pentru a demite conducerea pusă de un alt partid și a numi o nouă conducere. Să ne amintim de demiterile foștilor președinți Ioan Smeeianu înlocuit cu Dan Georgescu, (ANRC devenind ANRCTI), înlocuit de Liviu Nistoran, (ANRCTI devenind ANC), înlocuit cu Cătălin Marinescu, (ANC devenind ANCOM), denumirea autorității modificându-se (ANRC, ANRCTI; ANC; ANCOM) pentru a fi posibilă schimbarea conducerii. Stratagema românească a inspirat un articol în una din directivele CE cu rolul de a bloca astfel interferențele brutale ale politicului în activitatea autorității naționale de reglementare.
Deci, o nouă autoritate, o nouă conducere. Este momentul ca guvernanții să scape de pafariștii, nepricepuții pe care tot ei i-au pus la conducerea ANCOM, autoritate menită a reglementa o industrie tehnologică de vârf: președintele ANCOM, inginer de drumuri și poduri, un vicepreședinte cu expertiză în pază, celălalt absolvent de facultate particulară, netehnică. Niciunul nu are habar de telecomunicații, tehnologie de vârf. Se vor economisi cel puțin două salarii daca vor fi repuși în funcțiile de vicepreședinte Bogdan Iana și Eduard Lovin dați jos pentru a face loc acestor sinecuriști trimiși de partid. Va trebui numit președinte o personalitate a industriei care să impună respect și sa redea credibilitatea autorității. Se va câștiga mult mai mult dacă se va deparazita autoritatea prin plecarea ”specialiștilor” de partid angajați în ANCOM de către actuala conducere.
În felul acesta, pe lângă economiile bănești guvernanții vor începe a recăpăta credibilitate din partea românilor care i-au sancționat la ultimele alegeri,
Ce ar trebui făcut pentru reformă, credibilitate?
Reducerea deficitului bugetar nu trebuie căutată la ANCOM sau în telecomunicații. Aici trebuie căutat progresul economic dacă telecomunicațiile nu mai sunt considerate surse de venituri pentru guvernări incompetente ci motor de dezvoltare economică.
Domnule Bolojan (sunteți singurul care încă vă mai bucurați de credibilitate!) nu continuați politica falimentară pe care a avut-o partidul în coaliția de guvernare veche, dar și actuală! Respectați legislația europeană, lăsați telecomunicațiile să devină motorul dezvoltării economice și nu colector de taxe.
Dacă vreți economii, puneți România pe un făgaș corect, durabil:
- eliminați avantajele speciale: pensii nesimțite, sporuri speciale, beneficii.. Recompensați doar pe baza contribuției, a meritului, a prestației.
- numiți profesioniști în funcții de conducere - ministru, secretar de stat, director, membru consiliu administrație, consilier, ...
- reduceți aparatul administrativ excesiv din parlament și mai ales din țară. 1,3 milioane bugetari dintr-un total de 5,2 milioane salariați, adică 25%, este foarte mult. Dați afară clientela de partid (”lipitori de afișe”, rude, ...) în general pafariști. Reduceți și numărul parlamentarilor la 300, dar și beneficiile acordate parlamentarilor, primarilor, etc.
- verificați utilitatea zecilor de agenții și autorități din subordinea guvernului
- ajutați mediul privat să se dezvolte pentru a crește PIB-ul și veniturile la buget.
- investiți în viitorul economiei (proiecte pilot 5G, Inteligență artificială, ...) și nu cheltuiți banii pe pomeni electorale.
- digitalizați, ...
In felul acesta s-ar putea să recâștigați încrederea românilor și să depășiți actuala criză economică, politică și socială pe care ați provocat-o prin guvernarea dezastruoasă psdnl.
PS. Ar fi normal ar fi ca orice autoritate care monitorizează/reglementează/supraveghează cel puțin o piață să fie finanțată de piața/piețele respective și
să își colecteze singură taxele, tarifele cuvenite, contravaloarea serviciului
prestat. Ar fi și în concordanță cu directivele UE, cel puțin pentru
telecomunicații. In felul acesta cei care se fac că fac reformă nu ar mai bâjbâi
căutând combinația câștigătoare ,,,,,