duminică, 2 iunie 2024

 

TELECOM 2024

 

Joi 30 mai 2024 am moderat TELECOM 2024, eveniment realizat împreună cu Finmedia și Piața Financiară și care și-a propus să analizeze principalele probleme si provocări ale telecomunicațiilor noastre în anul electoral 2024.

 

Evenimentul avea să fie prefațat de o întâmplare, cred eu, deloc întâmplătoare - retragerea din eveniment a domnului Cristin Popa, director executiv monitorizare si control ANCOM și vorbitor în primul panel, motivul invocat fiind probleme urgente la birou. În drum spre locul evenimentului domnia sa m-a sunat și mi-a spus ca fiind în drum spre locul evenimentului a primit un telefon solicitându-i-se să se întoarcă la birou. Faptul că a putut interveni mai târziu online în cadrul evenimentului dovedește că avea timp și că dacă nu era retras putea să fie prezent în sală, la eveniment. Mulțumim distinsului coleg al lui Mihai Viteazul și a distinsei prime doamne din ANCOM pe care îi bănuiesc de retragerea domnului Cristin Popa din eveniment.

 

Printre participanții vorbitori la acest eveniment: Cătălin Marinescu, Head Strategy and Planning, ITU (prin Zoom) Cristin Popa, Director executiv ANCOM (prin Zoom), Dorin Odiațiu, Director Public Affairs, Wholesale and Partnerships Orange, Valentin Popoviciu, Vicepreședinte RCS&RDS, Victor Vevera, Director General ICI, Ionel Crăciun, Senior Account Manager Vantage Towers, Vlad Doicaru, Public Affairs & Government Relations, Huawei  Lorian Vintilă, Senior Account Director, ZTE Romania, Codruț Săvulescu, Senior Director, Mavenir Romania, Ioan Demeter, MD, MWARE Solution, Răzvan Craciunescu, prodecan ETTI, UPB, etc


 

Câteva dintre ideile și concluziile desprinse în urma discuțiilor:

- România este printre ultimele țări din UE în ce privește acoperirea cu rețele 5G și adoptarea noilor servicii, UE fiind, la rândul ei, în urma multor țări – China, Coreea de Sud, Japonia, SUA, ...

- printre cauzele rămânerii în urmă se pot cita:

- amânarea repetată a acordării licențelor 5G: din 2017 până în 2022

- legea 5G

- birocrația sufocantă a aprobării lucrărilor de infrastructură

-       experiența arată multă birocrație și mult timp pierdut (luni) – vezi RoNet

-       conform documentației licitației 5G ANCOM din 2019, o retea 5G  necesita 70-80 de mii de site-uri plus cabluri fibră optică pentru interconectare. Peste 300.000 pentru 4 rețele 5G.

- dezinteres, nepricepere?

- degringolada de la conducerea telecomunicațiilor

- lipsa specialiștilor - numirea in funcții de conducere a unor persoane fără pregătire de telecomunicații (comunicații electronice, TI)

- soluții pentru accelerarea adoptării serviciilor noii tehnologii:

-     digitalizarea aprobării lucrărilor de infrastructură: ghișeu unic online aprobări lucrări infrasttuctură

-          despăgubirea operatorilor pentru echipamentul ce va fi înlocuit

-          reducerea tarifelor utilizare spectru

-          proiecte pilot 5G finanțate de guvern

-          unic operator de infrastructură pentru reducerea investițiilor?

-actuala dezvoltare 5G (acoperire, utilizare) este rodul numai al cererii din partea utilizatorilor persoane fizice, industria neavând încă o contribuție,

- operatorii vor continua mărirea acoperirii rețelelor 5G urmând cerințele pieței: marile orașe, drumuri importante

- de 10 ani, RCS&RDS, rebotezat DIGI Romania recent, continuă sa fie campionul portărilor numerelor de telefonie mobilă, 866.900 numere în anul 2023, rod al unor tarife reduse și a unei calități în permanentă creștere

- DIGI, operatorul cu cele mai mici tarife, declară că nu va mări tarifele serviciilor, în ciuda întrebării insistente adresate dlui Valentin Popoviciu, vicepreședinte DIGI

- în ultimii ani veniturile telecomunicațiilor noastre au oscilat în jurul valorii de 17 miliarde lei, denotând stabilitatea tarifelor în ciuda crizei din această perioadă, a inflației, a creșterii salariilor, etc. într-o industrie cu capital privat aproape în totalitate. Spre deosebire de furnizarea de electricitate, industrie cu capital majoritar de stat, unde tarifele au crescut foarte mult sub privirea binevoitoare a autorității de reglementari și mai ales a actualilor guvernanți bucuroși să încaseze surplusul sub forma dividendelor acordate de companiile cu capital de stat, brevetând o nouă metoda de a scoate bani din buzunarul românilor. De asta este bine ca statul sa dețină companii!

 

Evenimentul s-a terminat cu acordarea de diplome pentru performanțe deosebite unor actori importanți (operatori, fabricanți, etc.) ai telecomunicațiilor noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu