Un interviu pentru liniștirea românilor!?
Marți, 8 decembrie 2020, am avut un șoc citind interviul acordat de Stephane Richard, director executiv Orange, despre achiziția fostului RomTelecom de către Orange România
interviu în care acesta insistă în a ne convinge că prin concentrarea pieței în urma achiziției fostului RomTelecom ne va fi mai bine, se va întări oferta, competiția în România.
Iată câteva dintre ideile prezentate în interviu.
După această tranzacție Orange va deveni un operator cu afaceri de €2 miliarde
La o piață de €3,47 miliarde in anul 2019, conform ANCOM, noua entitate Orange România ar avea o cotă de piață de circa 58%, mult peste valoarea de 40% care definește poziția dominantă. Dacă luăm în considerare anul posibil al finalizării absorbției, 2022, cota de piață ar putea scădea, rămânând totuși aproape de 50%, care ar trebui să conducă la respingerea tranzacției de către autoritățile de resort din România și de la Comisia Europeană.
Tranzacţia este o veste foarte bună şi pentru piaţă şi pentru consumatori, pentru că, astfel, consumatorul român va avea o ofertă fix-mobil mai puternică pe piaţă,
Se uită că pe piață aveam astăzi PATRU oferte fix-mobil toate puternice de la Orange (folosind și rețeaua Romtelecom), Vodafone, Telekom și RCS&RDS, adică competiție puternică, servicii de calitate cu o bună acoperire și astfel tarife la puterea de cumpărare a românilor.
Sursă:https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2020-11-20T19:19:00%2B02:00&max-results=7
Dacă în 2019 competitivitatea pieței, măsurată prin indexul Herfindhal Hirschman, era de circa 2050, conform graficului (sau 2222 conform ANCOM), după eventuala finalizare a absorbției, anul 2022, acesta ar crește la circa 3600, valoare dublă celei admise pentru o piața competitivă - 1800.
Tranzacția este o veste PROASTĂ pentru piață și pentru consumatorii din România, care vor pierde astfel o ofertă puternica fix-mobil și vor plăti, astfel, mai mult pentru aceleași servicii!
România se alătură prin această tranzacţie clubului select al ţărilor în care există trei mari jucători cu oferte convergente fix-mobil.
Să menționăm ca astăzi România face parte din ”clubul și mai select” al țărilor în care există PATRU mari jucători cu oferte convergente fix-mobil: Orange (folosind și rețeaua Romtelecom), Vodafone, Telekom și RCS&RDS, cu investiții deosebite traduse prin acoperire și viteze mari și, astfel, avem tarife la puterea de cumpărare a românilor.
In tările vest europene sunt de regulă patru operatori. Sunt țări care au pornit cu trei operatori de telefonie mobilă și unde foarte greu a intrat al patrulea. Să reamintim că Franța, țara de origine a grupului Orange, a fost în ”clubul select” al țărilor cu trei mari operatori și că a luptat din greu să intre în ”clubul și mai select” al țărilor cu patru operatori. În anul 2004, Franţa avea una dintre cele mai mici densităţi ale telefoniei mobile din vestul Europei, 70%, o piaţă cu trei operatori: Orange (cca ½ din utilizatori), SFR (cca 1/3) şi Bouygues - indexul Herfidhal Hirscmann HHI = 3800. Conform Financial Times din 14 iulie 2004, piaţa franceză era într-un “echilibru stabil, dacă nu chiar un cartel”, astfel că autoritatea de reglementări a amendat cei trei operatori cu peste €600 milioane pentru dominare colectivă și a demarat preparativele pentru introducerea operatorilor de rețele mobile virtuale. (Iată avantajele apartenenței la ”clubul select” al țărilor cu trei operatori! Cartel?) Franța are acum patru operatori, prin intrarea Iliad, intrare târzie (2012) și mult întârziată de opoziția acerbă a operatorilor existenți - Orange, SFR și Bouygues - plângerile ajungând și la Comisia Europeană, care a intervenit. Problema competiției s-a rezolvat numai după intrarea Iliad, un fel de RCS&RDS francez!
Să nu ne îmbătăm cu apă rece - ”clubul select” al țărilor cu trei operatori însemnă competiție scăzută, iar pentru România ar putea urma tarife mai mari. Cu două cifre - https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2020-11-20T19:19:00%2B02:00&max-results=7 Fatal pentru piața românescă, sensibilă la preț.
Să mai menționăm că România a fost în ”clubul select” al țărilor cu trei mari operatori și că am scăpat doar prin intrarea RCS&RDS, operatorul rebel cum era denumit de Consiliul Concurenței, care prin tarifele sale a forțat cei trei mari operatori să reducă tarifele la puterea de cumpărare a românilor și să îmbunătățească calitatea serviciilor. Cred că românii nu-și mai doresc o astfel de experiență dată de ”clubul select” al țărilor cu trei mari operatori.
Achiziţia celor 900.000 de abonaţi la telefonie mobilă la pachet cu Romtelecom nu va fi o problemă de netrecut în discuţia cu autorităţile de la Bruxelles pentru aprobarea tranzacţiei. Ne încadrăm în limitele legii, susţine Stephane Richard
Transferul celor 900.000 de abonaţi la telefonie mobilă va scădea mult valoarea de piață a fostului Cosmote Romania și, mai ales, îl va face și mai puțin competitiv pe piață (baza de clienți prea mică pentru a susține o aface lucrativă), facilitând astfel dispariția acestuia prin preluarea de către un operator local (RCS&RDS, de exemplu) și deci intrarea României în ”clubul select” al țărilor cu trei mari operatori. Cu consecințele enunțate mai sus - creșterea cu două cifre în doi, trei ani a tarifelor serviciilor de telecomunicații, mărind astfel cu €350 milioane pe an cheltuielile cu telecomunicații ale țării https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2020-11-20T19:19:00%2B02:00&max-results=7.
Toate acestea ar trebui să dea de gândit autorităților din România și de la Comisia Europeană și să blocheze tranzacția, prezervând astfel competiția din piața noastră.
Achiziţia are o valoare de 268 de milioane de euro, deci este o sumă semnificativă
Conform comunicatului Orange din 9 nov 2020 valoarea economică a companiei este de €497 milioane, reprezentând 100% din capitalul Telekom Romania Communications, incluzând și baza de clienți convergenți fix-mobil. Aceasta corespunde unui preț de achiziție pentru Orange de €268 milioane.
€497 milioane, (dar și €268 milioane), nu este o valoare semnificativă pentru fostul RomTelecom care în timp a avut valori mai mari. Ca să nu mai vorbim de investițiile de miliarde în timp in echipamant, infrastructură - canalizație exclusivă în marile orașe, un mare avantaj competitiv, fiind poate singurul în această situație.
Sursă:https://nicolaeoaca.blogspot.com/search?updated-max=2020-11-20T19:19:00%2B02:00&max-results=7
Pentru pachetul de 45,99% deținut de România în fostul RomTelecom ar rezulta o valoare de €229 miloane. Probabil că aceste valori au rezultat în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător. România ar fi trebuit să aibă propriul consultant în cadrul acestor negocieri pentru a determina corect valoarea pachetului său de 45,99% din RomTelecom și de 30% din Cosmote. Este €229 miloane o evaluare corectă a acestor dețineri? Cine o certifică?
Nu ar fi fost posibil să ajungem la un acord cu Deutsche Telekom fără o aprobare clară din partea statului român. Acest lucru se bazează pe un nou parteneriat cu statul român şi în viitor Orange va avea în România, ca partener important, statul român
Este evident că ”statul român” prin reprezentanții săi (secretatul de stat comunicații?, ministrul ?, primul ministru?) este autorul al acestei mari greșeli care ar putea lăsa piața românească cu doar TREI mari operatori, fapt ce ar conduce la scăderea competiției și creșterea tarifelor, a notei de plată a României pentru servicii de telecomunicații. Dar tot statul român ar putea repara eroarea achiziționând pachetul de 54,01% din fostul RomTelecom. Sper ca noul guvern sa o facă.
Câteva întrebări pentru cei care au participat din partea statului român (secretar de stat comunicații?, ministru?, prim-ministru?) la această eroare a aprobării vânzării RomTelecom:
-a acceptat România evaluarea fostului RomTelecom la €497 milioane și implicit valoarea pachetului de 45,99% la €229 milioane?
-ce firmă de consultanță a consiliat România la această evaluare? România! Nu Deutsche Telekom sau Orange?
-care va fi mărimea pachetului de acțiuni ce va fi deținut de România în entitatea rezultată în urma absorbției fostului RomTelecom de către Orange România?
-ce firmă de consultanță a asistat România la determinarea mărimii pachetului de acțiuni în noul operator Orange?
- cum se va rezolva conflictul de interese dat de participația fostului RomTelecom în fostul Cosmote Romania, competitor direct cu noul Orange Romania.
Răspunsurile la aceste întrebări ar trebui date înainte de aprobarea tranzacției, pentru a se putea interveni, dacă va fi cazul. Nu trebuie să fie niciun secret fiind vorba de un bun public și nu de un bun al celor implicați.
Sper ca noul guvern care se va învesti în această lună să îndrepte boroboațele comise de guvernarea anterioară achiziționând fostul RomTelecom pentru păstrarea competitivității pieței și să-i urecheze pe ”năzdravanii” care le-au comis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu