Noul mandat al președintelui ANCOM

La 1 aprilie 2015 își termina primul mandat la ANCOM Marius Cătălin Marinescu, primul președinte al autorității naționale de reglementare a telecomunicațiilor care ducea la bun sfârșit un mandat complet. Ceilalți președinți au avut mandate întrerupte de intervenții politice brutale, care au dus și la atenționări din partea Comisiei Europene și chiar au inspirat consolidarea legislativă a puterii președinților autorităților de reglementare a telecomunicațiilor din UE, astfel că ultimul președinte a putut rezista un mandat întreg.

A fost un mandat de șase ani, un mandat mult prea lung. Șase ani sunt cam mulți pentru a ține motivat președintele unei autorități care monitorizează o industrie cu venituri de circa €4 miliarde. Un mandat mai scurt, de 4 sau 5 ani, ar ține mult mai motivat președintele.

Cum ar trebui să arate ANCOM pe termen mediu? Să aibă un președinte bun cunoscător al pieței, al telecomunicațiilor ca tehnologie și ca afacere, un bun mediator și un bun comunicator. Să aibă și un vicepreședinte, care să preia atribuțiile acestuia la nevoie. Să menționăm că în mandatul 2009-2015 au fost prevăzute două poziții de vicepreședinte, neocupate pe întreaga durată a mandatului, fără a fi afectată buna funcționare a autorității. Dat fiind puternicul impact al comunicațiilor electronice asupra economiei naționale, președintele și vicepreședintele ANCOM ar trebui aleși în urma unui concurs de competențe, în care fiecare candidat să-și prezinte public strategia.

Președintele ANCOM ar trebui remunerat corespunzător activității și pieței pe care o monitorizează cu un salariu aproape de vârful și nu de media salariului din telecomunicații cum a fost în ultimul mandat, adică cu un salariu de 2-3 ori mai mare decât cel din mandatul 2009-2015, limitat din considerente demagogice.

Care ar putea fi noul mandat pentru conducerea ANCOM?

1. Să dezvolte compețiția, păstrând numărul de (mari) competitori pe piață, stimulând cote de piață cât mai egale, încercând să atragă noi competitori, ca de exemplu operatorii de rețele (mobile) virtuale. Până în decembrie 2014 România era una dintre puținele țări din UE care nu avea operatori de rețele mobile virtuale. Noroc cu Lycamobile și eforturile sale, care au scos România de pe lista rușinii, a țărilor fără operatori de rețele mobile virtuale.

În noul mandat, conducerea ANCOM s-ar putea întâlnii cu tendințe mult mai puternice de consolidare a pieței sub diverse forme - partajare rețele, achiziții, fuziuni, parteneriate, externalizare de activități, etc. astfel că menținerea unei piețe competitive va fi o sarcină importantă, poate cea mai importantă.  

În noul mandat ANCOM, ar trebui să accelereze punerea pe costuri a tarifelor de terminare în rețelele mobile pentru ca la finalul viitorului mandat valoarea tarifului de terminare să fie sub €0,002/minut, (eventual chiar să dispară!), astfel încât telefonia fixă să nu mai subvenționeze telefonia mobilă, iar penetrarea telefonelor mobile să scadă spre 100%, adică românii să nu mai fie nevoiți să aibă în buzunare două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite rețele pentru a evita uriașele taxe vamale impuse de operatorii de telefonie mobilă. În felul acesta societatea noastră ar plăti cât trebuie pentru serviciile de comunicații electronice.

2. Să protejeze românul utilzator al serviciilor de comunicații electronice, prin tarife la nivelul puterii sale de cumpărare. Aceasta înseamnă tarife de terminare în rețelele mobile bazate pe costurile unui operator eficient, dar și tarife rebalansate care să permită convorbiri și în alte rețele la prețuri rezonabile astfel ca românul să aibă în buzunar doar un singur telefon mobil.

Conducerea ANCOM ar mai trebui să ia măsuri care să mărească libertatea de mișcare și puterea de negociere a românului utilizator de servicii de comunicații electronice. În primul rând ar trebui să interzică vânzarea telefoanelor mobile codate. Cel puțin doi operatori de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţelele proprii astfel că nu pot fi folosite în alte reţele fără a fi decodate. De ce telefonul mobil cumpărat cu plata în rate în cadrul unui abonament pe unu sau doi ani este codat? O casă cumpărată cu plata în rate nu este “codată” - se poate folosi cum se doreşte: proprietarul poate locui in ea, o poate închiria sau vinde. Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligaţii) nu există deplinătatea uzufructului: eşti obligat sa-l foloseşti numai intr-o reţea, deşi este al tău. La telefonia fixă niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plateşte integral pe durata contractului? Apoi, tarifele NU trebuie să mai fie denominate in Euro, deoarece moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, sunt plătiţi in lei. Merele, ceapa, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce unii operatori denominează tarifele în Euro făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare? Pachetul de reglementări al Comisiei Europene din dec. 2009, printre altele, limita durata contractelor pe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevedea şi faptul că operatorii trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. Și noul pachet de reglementări susține micșorarea duratei contractelor la un an. La noi, operatorii oferă, preponderent, contracte cu durata de doi ani, fapt ce limiteaza libertatea de mișcare a utilizatorilor finali, astfel ca în noul mandat contractele cu durata de un an ar trebui să fie preponderente. Toate acesea influenţează mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui. Noul mandat ar trebui să conducă la un utilizator român mult mai mobil, cu putere de negociere sporită și, implicit, la o competiție sporită (calitate, tarifare) în păstrarea clienților.

3. Să contribuie la creșterea telecomunicațiilor și implicit a economiei naționale, stimulând investițiile în rețele de mare viteză care să conecteze toți românii și întreaga Românie, ușurând astfel dezvoltarea afacerilor în toate regiunile țării și realizând o relație facilă și prietenoasă a cetățeanului cu administrația de stat, un sistem de învățământ, cultură, sănătate, etc. modern și eficace. 

O autoritate autoritară, independentă, capabilă să realizeze o reglementare predictibilă și echidistantă sunt stimuli pentru investiții în rețele de nouă generație și mare viteză și pentru competiție în interes național, contribuind și la dezvoltarea economică a țării. La finalul mandatului ar trebui să avem o Românie digitală, în care utilizarea internetului fix să ajungă aproape de media UE, contribuind astfel și la creșterea PIBului țării. 

Publicat și în Ziarul Financiar din  14 aprilie 2015 și HotNews din 5 mai 2015.