România ar trebui să elimine tarifele de terminare!
Încă de la lansarea
operatorilor GSM, România a avut mari probleme în a urmări tendința Uniunii Europene
în a pune pe costuri tarifele de terminare, în general și în rețelele de comunicații
mobile în special, tarifele noastre fiind aliniate la cele din UE cu
întârzieri, uneori foarte mari.
Astfel, marile
tarifele de terminare în rețelele mobile din România, anomalie de mult prea
mult timp, au făcut ca operatorii de rețele fixe să subvenționeze marii
operatori de comunicați mobile mărindu-le veniturile pe seama utilizatorului
final, a economie naționale. Eforturile CE de a pune pe costuri tarifele de
terminare a dus la micșorarea acestora în ultimii ani în UE. La ultima reducere
cerută de CE, ANCOM stabilea noi tarife de terminare în rețelele mobile, €0,0096/minut de la 1 aprilie 2014, cu o
întârziere de cel puțin 15 luni. Pe lângă marea întârziere a punerii pe
costuri a tarifelor de terminare in rețelele mobile, adică venituri mărite
pentru marii operatorii de rețele mobile încă minim 15 luni, ANCOM s-a lăsat
convinsă de marii operatori să stabilească tariful de terminare mai mare decât
în țările vest europene, €0,0096/minut,
mult prea mare pentru România, neglijând astfel diferențe de dezvoltare
economică care se regăsesc și în structura costurilor serviciilor (cheltuieli
operaționale mai ales) dar și în puterea de cumpărare a românilor. Ținând seama
de dezvoltarea economică, România ar fi trebuit să aibă, alături de Bulgaria,
cele mai mici tarife de terminare în rețelele mobile din UE.
Situația persistă și în
anul 2017! In 6 iunie 2017 ANCOM lansa în consultare
publica ”un set de masuri de identificare, analiza si reglementare a pietelor
serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile
in retelele publice de telefonie”. Era un demers de mult
așteptat ultima reducere a tarifelor în rețelele mobile având loc cu câțiva ani
în urmă, timp în care majoritatea țărilor UE au redus tarifele de terminare în
rețele de comunicați mobile astfel că România iar se situează peste media UE
deși macroeconomic (PIB, salariu mediu, putere de cumpărare) nu am avea niciun
motiv.
Însă anunțul
ANCOM din 6 iunie 2017 a fost unul formal, caragialesc chiar, de vreme ce se propune
să se revizuiască, pe ici pe colo și anume prin punctele esențiale, dar să nu
se schimbe nimic, păstrându-se tarifele de terminare în rețele mobile la
nivelul de acum câțiva ani, motivul invocat fiind modelul LRIC. În felul acesta
se propunea continuarea subvenționării marilor operatori de comunicații mobile
de către restul operatorilor și cheltuieli în plus, nejustificate, pentru
întreaga societate românescă. Aceste cheltuieli în plus erau evaluate în anul
2013 la circa €200 milioane pe an, chiar de către AOMR!
De ce ar trebui
să aibă Româna tarife de terminare în rețelele mobile mai mari decât în Regatul Unit al Marii
Britanii, Danemarca, Suedia, Franța, Austria, Portugalia, Irlanda sau media
UE28? Cu ce este România peste aceste țări? Cu salariul mediu pe economie? Nu! Cu
PIB-ul pe cap de locuitor? Nu! Cu puterea de cumpărare a românilor? Nu! Cheltuielile
de capital în România sunt ceva mai mici decât în vest pentru că licențele de
frecvențe sunt mai ieftine la noi, în timp ce cheltuielile operaționale sunt
mult mai mici în România, poate cele mai mici din UE! Și atunci de ce să
menținem neschimbat tariful de termnare în rețelele mobile mulți ani? Doar pentru că Germania, ca să dau un exemplu, are
tarife de terminare mai mari decât România și operatorii noștri de comunicații
mobile ar fi dezavantajați? Dar românii, utilizatori ai serviciilor de
comunicații mobile?
Consecința
automulțumiri ANCOM o regăsim în ponderea mare a traficului terminat în
propriile rețele de telefonie mobilă și mai ales în faptul că românii încă mai
au 2 sau 3 telefoane mobile conectate în diferite rețele pentru a depăși marile
taxe vamale instituite între rețelele de telefone mobilă.
În toamna anului 2015
la conferința internațională ANCOM 2020 - A TELECOM ODYSSEY din la 17
nov 2017, propuneam reducerea treptată până la dispariție a
tarifelor de terminare în rețelele mobile din România
–
2015 - €0,0096/minut;
–
2016 - €0,0048/minut;
–
2017 - €0,0024/minut;
–
2018 - €0,001/minut,
–
2019 - €0,0005/minut;
–
2020 - €0,0000/minut
cu scopul de a
elimina problemele produse de marile tarife de terminare și de a stimula
competiția.
Retincența ANCOM
de ”a intra în rândul lumii (UE)” reducând tarifele de terminare mă determină
să reamintesc această propunere de eliminare
a tarifelor de terminare pe termen mediu cu consecințe benefice pentru
competiția din comunicațiile mobile, pentru întreaga societate românească (care
va plăti mai puțin pentru serviciile de telecomunicații) și pentru românii
utilizatori care vor plati mai puțin și vor avea doar un telefon mobil în
buzunar așa cum au doar un telefon fix, dacă mai au.
România ar trebui
să elimine cât mai repede tarifele de terminare în rețelele de telecomunicații
pentru a scăpa de grija ajustării lor periodice, care pare o problemă dificilă
pentru noi.
Ca atare, pentru acest an 2017 tarifele de terminare
în rețelele mobile ar trebui reduse la cel puțin jumătate, adică la cel mult €0,0048/minut!