Privatizarea RomTelecom s-a făcut prea târziu!
despre privatizarea RomTelecom,
concluzionând că nu a fost un succes, dar nici un eșec. De
acord că privatizarea RomTelecom nu a fost un succes. Mai degraba a fost un
eșec. De ce?
Privatizare mult întârziată
Vânzarea
s-a făcut mult prea târziu, când interesul pentru astfel de active scăzuse mult. Ungaria vindea, unui consorțiu condus de Deutsche
Telekom, in decembrie 1993 un pachet de 30% din Matav pentru US$875m,
evaluând operatorul la US$2,92 miliarde, rezultând o valoarea pentru
linia telefonică de US$2.412, mult peste valoarea medie a unei linii
telefonice în SUA, US$1.428, sau la British Telecom, US$1.710. Privatizarea de
succes nu a însemnat doar o valoare mare a operatorului ci și dezvoltarea ulterioară
a rețelei și creșterea penetrării - dublarea densităţii telefonice în patru ani
la 30,5% în 1997! Cehia vindea in anul
1995 un pachet de 27% din acțiunile operatorului național Cesky Telekom,
tranzacția evaluând
operatorul la US$5,8 miiarde, adică US$2.578/linie, valoare mai mare decât
cea obţinută la privatizarea operatorului Matav. La data vânzării
Cehia avea o densitate a telefoniei fixe de 22%, care avea să crească la 38% la
finele anului 1999. Să amintim că astăzi România are o densitate a telefoniei
fixe de circa 22%!
România
a privatizat operatorul Romtelecom în 1998, cand interesul investitorilor deja
se mutase către telefonia mobilă. La 30 decembrie 1998 (la 5 ani de la
privatizarea operatorului Matav!), OTE plătea US$675m pentru 35% din acţiuni şi
16% din drepturile de vot, tranzacţia evaluând RomTelecom la US$1,93 miliarde sau US$540/abonat. Adica de peste PATRU ori
mai puțin decât rezultatul privatizării Matav!
Vina apartine tuturor guvernărilor
Se
încearca să se plaseze întreaga vină în altă parte omițând și „contribuțiile„
proprii. În primul rând întârzierea
privatizării așa cum spuneam
mai sus este o cazuă majoră. O mare parte a responsabilității, poate cea mai
mare, revine guvernării 1990-1992 și mai ales guvernării 1992-1996, când
trebuia să se realizeze privatizarea RomTelecom, precedată, precum în Ungaria
și Cehia, de o pregătire pentru maximizarea valorii de piață și a dezvoltării
ulterioare a rețelei. Dar și guvernării
următoare. În vara anului 1996, înainte de alegeri,
predam domnului Nicolae Noica, responsabilul CDR (care avea să vină la
guvernare în toamna aceluiși an) cu strategia de guvernare, o strategie de
guvernare pentru telecomunicații, care prevedea, printre altele, privatizarea
Romtelecom și liberalizarea pieței. (In strategie și în luările de poziție
publice imi exprimam opinia ca aș prefera drept partner strategic operatorul
Deutsche Telekom, având în vedere și sucesul din Ungaria.) Privatizarea s-a
lungit cam mult, peste doi ani - până la finele anului 1998 obținând rezutatele
menționate mai sus.
Obiectivele de dezvoltare impuse operatorului RomTelecom vizau preponderent telefonia fixă (inlocuire centrale telefonice
analogice, instalarea de noi linii telefonie fixă, etc.) și mai deloc telefonia
mobilă, afacere cu ritm mult mai mare de creștere. Ca atare - investiții mici
pentru telefonia mobilă și eșecul CosmoRom. In aceste condiții valoarea
operatorului nu putea sa crească. Astfel, în etapa a doua a privatizări, martie
2003, a fost acceptată evaluarea
companiei RomTelecom la US$750 milioane, (US$175/abonat) valoare și mai
mică. Notabil este că totuși ministrul
comunicațiilor nu a permis închiderea operatorului CosmoRom, care avea să fie
relansat în 2005.
Apoi,
reprezentarea statului în administrea
acțiunilor deținute de România s-a făcut inadecvat. Ministerul
telecomunicațiilor, în calitatate de administrator al acțiunilor deținute de
România, a trimis, de cele mai multe ori, în consiliul de administrație
(RomTelecom, CosmoRom, Cosmote), figuranți, persoane incapabile să înțeleagă afacerea,
industria, tehnologia, etc. Ministerul ar fi trebuit să trimită reprezentați reprezentativi
(economiști de prestigiu) în aceste consilii de administrație, specialișți care
înțeleg industria, poziția operatorilor, afacerea și nu figuranți provenind de
la Ministerul Agriculturii, de la cancelaria primului ministru, sau de la
Ministerului Tineretului și Sportului. Reprezentații trimişi de minister în aceste consilii de administrație au
fost faţă în faţă cu profesioniști cu zeci de ani de experienţă în afaceri și
în telecomunicații din partea OTE şi mai târziu Deutsche Telekom trebuind să
înțeleagă ce se discută și să apere poziția României, lucru delicat atunci când
ești acționar minoritar. Valoarea de piaţă este și o măsură a
calităţii reprezentării statului român în administrarea operatorului.
